Dacă nu ai un coteț de găini în curtea din spatele casei sau nu cumperi ouă proaspete de la fermieri de încredere, atunci probabil că petreci ceva timp în fața raionului de ouă din supermarket, pentru a ști pe care să le alegi. Cum acestea sunt o parte importantă a dietei noastre, cu un conținut bogat de proteine şi vitamine, este important să le consumăm pe cele mai sănătoase. Cum le deosebești.
Dacă ești un crescător de găini, cu siguranță că nu este nimic mai satisfăcător decât să ieși în fiecare dimineață să aduni ouăle proaspete și să transformi aceste mici energii nutritive în deliciul tău culinar preferat!
Fie că preferi o omletă, îți plac fierte sau le folosești la diverse alte preparate, nu se poate nega faptul că prepararea delicateselor este mult mai gustoasă atunci când ai la dispoziție ouă proaspete de crescătorie din curtea ta!
Dar știai că ouăle crescute în aer liber sunt de fapt mai nutritive și au mai multe beneficii pentru sănătate decât cele cumpărate din supermarket?
Deși ai putea crede că dacă iei cutia cu eticheta „free-range” din supermarket te vei putea bucura de toate aceste beneficii minunate pentru sănătate, din păcate nu este așa. Pentru că ouăle să fie sănătoase este necesar că găinile să fie hrănite în mod sănătos.
Citește și: Ce înseamnă cifra 1 de pe ouăle din Lidl, Kaufland sau Carrefour. Aşa îţi dai seama ce mănânci, de fapt
Potrivit HealthyFoodHouse.com, ouăle de la găini sănătoase au un conţinut mai bogat de Omega-3 și, totodată, au o cantitate mai mare de xantofilă, vizibilă în gălbenuşurile portocalii.
Găinile care sunt crescute libere consumă mai multe insecte, prin urmare ouăle acestora vor fi închise la culoare, iar gălbenuşurile mai dense. Coaja acestora va fi și ea mai groasă şi se va sparge mai greu.
Un alt aspect important de menționat este acela că alimentaţia şi formulele sintetice sunt cele care dau culoarea ouălor, nu rasa găinii. Dacă dieta înaripatelor este bogată în porumb şi plante verzi, gălbenuşul va avea o nuanţă frumoasă galben-portocalie. Prin urmare, indicat este să cumperi ouă numai din surse sigure, pentru că cele din magazine sunt, de cele multe ori, sărace în nutrienţi şi nu tocmai sănătoase.