Pasiunea neștiută pe care o are Diana Șoșoacă: „M-au înscris și prietenii la un concurs” VIDEO EXCLUSIV

de: Ana Maria Păsat
26 11. 2022

De când este senator și mai mereu pe drumuri, Diana Șoșoacă a ajuns să-și schimbe obiceiurile. Petrece mult mai puțin timp în bucătărie, deși, potrivit propriilor sale mărturisiri, făcute în exclusivitate pentru Playtech, chiar îi place să gătească. Senatoarea a fost chiar un fel de Master Chef pentru mama sa, gătind pentru nu mai puțin de 85 de persoane la o petrecere.

„Eram un fel de Master Chef, iar prietenii chiar m-au înscris la un concurs de acest gen”

La prima vedere, Diana Șoșoacă nu pare gospodina care să petreacă prea mult timp prin bucătărie, ci mai degrabă femeia gata să facă și treburi de bărbat. Senatoarea a intrat, în ultimii ani, de când a devenit celebră, în mai multe scandaluri, a primit zeci de amenzi în pandemie, dar, de fiecare dată, a știut cum să treacă peste, pentru că, ne spune aceasta, „Dumnezeu o iubește”.

Ei bine, revenind la treburile casnice, potrivit propriilor sale mărturisiri făcute în exclusivitate pentru Playtech, Diana Șoșoacă a fost pasionată de gătit și a muncit trei zile și trei nopți ca să pregătească o masă pentru nu mai puțin de 85 de persoane. Mai mult, prietenii săi au înscris-o chiar și la un concurs de specialitate, la care, însă, nu s-a putut prezenta, întrucât timpul nu i-a permis.

„Acum dau din casă. Pe vremuri, găteam foarte mult, îmi și plăcea. Eram un fel de Master Chef, iar prietenii chiar m-au înscris la un concurs de acest gen. Doar că nu am putut să mă duc din cauza timpului încărcat, ca avocat. Țin minte că mama, când și-a luat doctoratul, a avut o masă pentru 85 de persoane, numai somități. Și eu i-am gătit. Trei zile și trei nopți am muncit. Și-mi aduc aminte că i-am făcut niște antreuri așa de deosebite, încât nu m-a crezut nimeni că i-am gătit eu”, ne-a declarat aceasta.

„Îmi face plăcere să-mi ajut soacra”

În prezent, însă, senatoarea a fost nevoită să-și schimbe obiceiurile și să renunțe la pasiunea sa pentru gătit, încet, încet: „Acum gătesc mai răruț, că-i mai drăguț. Am o prietenă care mă ajută. Sunt și copiii care știu să-și mai facă, fetița care e la școală și mănâncă acolo. Când vin Sărbătorile, dacă nu mă cheamă cineva să mai salvez de prin vreun spital sau cine știe ce se mai întâmplă, pentru că eu în general sunt pe drum și de Sărbători, atunci îmi face plăcere măcar să-mi ajut soacra să mai facă pe ici, pe colo câte ceva”.

„Fac niște cozonaci extraordinari”

În schimb, în timp ce nu puține vedete recunosc faptul că preferă să cumpere cozonacii, senatoarea Diana Șoșoacă stă câte o zi întreagă să-i frământe. Dar se pare că merită, potrivit propriilor sale mărturisiri: „Să știți că fac niște cozonaci extraordinari. Și stau o zi întreagă și frământ la ei. Eu am și forță, evident, și-mi permit”, a completat aceasta.