Cum i-a salvat iubita viața lui Alin Oprea. Ce verdict crunt îi dăduseră medicii (exclusiv)

de: Anca Lupescu
02 02. 2022

Alin Oprea s-a despărțit de soția lui, Larisa, și și-a refăcut viața alături de o tânără cu care se înțelege grozav. În urmă cu patru ani, înainte de scandalul cu fosta soția, cântărețul arăta de nerecunoscut. Părea extrem de obosit și neîngrijit, slăbise enorm și avea cearcăne pe care încerca mereu să le ascundă. Medicii i-au spus că este epuizat fizic și psihic, iar artistul a dezvăluit că analizele au arătat că era la un singur pas de a dezvolta o boală sistemică gravă. 

Alin Oprea, probleme grave de sănătate

Acum, lucrurile stau cu totul altfel pentru Alin Oprea. Merge la sală, are un tonus bun, se alimentează corespunzător și are grijă de sănătatea lui. În plus, starea psihică este una de excepție, iar asta i se datorează iubitei sale Medana.

”Sigur că schimbarea de imagine este cea mai vizibilă, însă ea vine în primul rând din interior și din rezolvarea accelerată a unor probleme de sănătate. La finele anului 2018, toate analizele mele arătau că mai am puțin până să apară o boală sistemică gravă”, a spus Alin Oprea pentru impact.ro.

El a continuat declarațiile, spunând că fosta soție era de vină pentru starea în care ajunsese. El a spus că se dedica în totalitate familiei sale.

”Eram într-un stadiu avansat de extenuare fizică și psihică. În afară de faptul că am conviețuit peste 20 de ani cu o femeie care-mi “toca nervii” și nu numai …, ajunsesem să mă înham la atât de multe responsabilități încât îmi devenise foarte greu să mai fac față, dar nici nu puteam să las lucrurile nefinalizate”.

Cei doi sunt încă în proces

Momentan, artistul se află în proces de partaj cu Larisa. Cei doi dispută averea de un milion de euro. 

”Făceam de toate, de la sute de concerte și organizări de evenimente, pentru a aduna fondurile necesare achiziționării unui apartament la Londra pentru copii, până la nenumăratele drumuri, nopți nedormite, lipsa odihnei și a unui regim alimentar corect.

După toate acestea, ajungeam acasă și făceam personal lecții de muzică cu copiii. Canto, pian și teorie muzicală, pentru că doar eu cunoșteam rigurozitatea cerințelor industriei muzicale britanice.

Zile și nopți întregi am stat cu ei, luni în șir, i-am motivat, i-am  consiliat și i-am educat muzical, astfel încât au putut accede la cele mai importante Școli de muzică din Anglia.

Apoi au urmat drumuri la Londra, unde i-am însoțit personal la examene, unde simțeam efectiv că mă prăbușesc de emoții până îi vedeam ieșind fericiți de la teste.

Ajunsesem să nu mai fac nimic pentru mine.

Devenisem dedicat 101% lor de bunăvoie, dintr-o iubire fără margini și cu o dorință enormă de a-i ajuta să-și împlinească visele, de a-i vedea realizați.

Îmi încheiasem cu succes misiunea, însă toate acestea m-au dus în pragul unui colaps personal și profesional”.

Ce spune despre iubita lui

Și-a găsit fericirea în brațele actualei sale iubite, pe care o prețuiește și căreia îi datorează multe.

”Dumnezeu a făcut posibil ca, în anul 2019, să-mi întâlnesc “îngerul păzitor” care a venit cu o formă reală de iubire bazată pe respect și loialitate, ce nu credeam a fi posibilă vreodată.

Iată însă că, alături de Medana, am reușit să depășeasc toate obstacolele și “să renasc din propria cenușă, ca Pasărea Phoenix”, așa cum multă lume îmi spune”, a continuat el.