Guvernul României ar putea adopta, miercuri, pensiile speciale pentru primari, consilieri locali şi judeţeni, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Acestea ar putea ajunge la mii de lei, deși proiectul a primit aviz negativ marți, de la Consiliul Economic şi Social. În momentul în care li s-a cerut să justifice urgența, reprezentanții Guvernului s-au bâlbâit.
Patronatele și sindicatele i-au întrebat pe reprezentanții Guvernului de ce să grăbesc să urgenteze OUG cu privire la pensiile speciale pentru primari și aleși locali. A urmat un moment penibil.
„Urgenţa este că… Somia, ăăă, România şi-a asumat nişte, ăăă, fa… angajamente faţă de Uniunea Europeană, că implementăm strategiile privind funcţia publică şi reforma administraţiei. Deja suntem cu un an în urmă în implementare pentru că majoritatea acestor măsuri sunt în cod. Este o compensaţie pentru ceea ce s-a întâmplat până în prezent, că salariile din administraţia publică pentru primari au fost foarte mici”, a spus Sirma Caraman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.
Replica patronatelor a venit imediat: „Dar când au candidat ştiau că o să vină această lege? Îşi dau demisia? Să se ducă acasă dacă au salariile mici, nu le-a cerut nimeni să candideze. Asta nu e o funcţie aşa…că sunt angajaţi undeva. Deci au făcut-o de bunăvoie şi acum le plângem noi de milă.”
Potrivit proiectului, un primar care a avut 3 mandate și care are acum un salariu brut de 10.000 de lei va beneficia de o pensie de aproape 6.000 de lei pe lună, iar aceasta va putea fi cumulată cu orice alt venit. Acest proiect trebuia să treacă prin Parlament pentru a fi dezbătut, dar Guvernul a decis că reprezintă o urgență, astfel că ar putea emite OUG, în ciuda faptului că a primit aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social.