Cum este recomandat să ții Postul Negru. Ce trebuie să faci, de fapt
Românii care țin Post Negru au două avantaje mari. Unul este cel al curățirii spiritului, conform Bisericii și celălalt de curățire a organismului, conform ultimelor studii ale oamenilor de știință. Cum este recomandat să ții Postul Negru și ce trebuie să faci, de fapt.
Postul Negru nu curățește numai sufletul. Are grijă și de organism
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că Postul Negru este benefic și pentru organism, fiind metoda perfectă de detoxifiere a organismului.
Printre români se răspândește rapid dieta Intermittent Fasting, însă aceasta își are rădăcinile încă din secolele trecute, atunci când era denumită Post Negru, ca și acum de altfel, acesta jucând un rol central în multe culturi și religii, mai ales în cea ortodoxă.
Ce înseamnă Postul Negru
Postul negru reprezintă reţinerea totală de la alimente şi băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Totodată, Postul Negru vine la pachet și cu reţinerea de la anumite gânduri, vicii şi alte fapte rele. Astfel, unii dintre români țin post negru câteva ore, alții pot ține chiar și câteva zile.
În zilele în care se ajunează sau se ține post negru nu se mănâncă nimic toată ziua, nu se doarme și nu se ceartă cu nimeni, orice s-ar întâmpla. De asemenea, Postul nu este numai abţinere de la mâncare şi băutură, ci şi abţinere de la orice păcat şi alte răutăți.
Ce să faci dacă te simți slăbit în timpul Postului Negru
Regulile bisericești arată că mâncarea pe care ar fi trebuit s-o mănânci în ziua respectivă trebuie să o dai oamenilor săraci.
În cazul în care te simţi slăbit şi simţi că nu mai poţi duce postul, poţi lua în cursul zilei o bucăţică de anafură şi 3 înghiţituri de aghiazmă.
În plus, dacă nu poţi duce postul toată ziua şi îl întrerupi, atunci mănâncă numai o singură masă şi aia de post.
Când se încheie o zi de post negru
Ora până când duci postul, ține de momentele pe care le-a pătimit Mântuitorul Iisus Hristos și doar la aceste ore te poți opri din postit.
La ora 12 –când a fost răstignit;
La ora 15 –atunci când şi‑a dat Duhul pe Cruce;
La ora 18- atunci când a fost dat jos de pe Cruce şi îngropat;
La ora 21-atunci când a fost aşezată piatra pe mormânt fiind pecetluită;
La ora 24 – ora la care s‑a coborât la Iad sfărâmând porţile de aramă, risipind pe diavoli şi scoţând pe cei drepţi din el.
Postul Negru are mai multe beneficii
Postul Negru este asociat de oamenii de știință cu mai multe beneficii pentru sănătate, inclusiv pierderea în greutate, controlul îmbunătățit al zahărului din sânge, scăderea inflamației și îmbunătățirea sănătății inimii.
În plus, Postul Negru ar putea oferi protecție împotriva anumitor afecțiuni precum cancerul și tulburările neurodegenerative
Avantajele Postului Negru
-Scăderea rezistenței la insulină poate crește sensibilitatea corpului la insulină, permițându-i să transporte mai eficient glucoza din sânge la celule.
-Postul Negru ajută la scăderea nivelului de inflamație și la menținerea sănătății. Postul intermitent reduce semnificativ nivelurile de proteină C reactivă, care este un marker al inflamației, protejând organismul împotriva cancerului, a bolilor de inimă și a artiritei reumatoide.
-Un studiu din 2013 pe șoareci a indicat că postul intermitent timp de 11 luni a îmbunătățit funcția creierului, cât și structura creierului.
-Postul Negru protejează împotriva bolilor de inimă prin reducerea nivelului colesterolului și al trigliceridelor, mai arată oamenii de știință.