Laptele este unul dintre cele mai consumate alimente, nelipsit din alimentația multora dintre noi. În ultima vreme, oamenii au devenit tot mai interesați de ceea ce mănâncă, motiv pentru care caută să opteze pentru produse calitate, printre care și laptele bio. Care este cel mai sănătos, de fapt și cum ajunge el să fie mai sănătos decât altele.
Alimentele bio sunt tot mai preferate de românii care încearcă să aibă un stil de viață sănătos. Aceștia optează pentru produsele despre care se spune că sunt naturale, dar puțini știu că până și acestea au detalii care ar trebui să ne dea de gândit.
Printre ele se numără și laptele bio, despre care mulți cred că este foarte bun pentru organism. Fabius Antal, specialist în Wellbeing, atrage atenția asupra faptului că acest aliment, care se găsește în toate magazinele, nu este tocmai o alegere inteligentă.
Bărbatul a vorbit, pe rețelele de socializare, despre faptul că mulți oameni îl întreabă ce lapte ar trebui să aleagă. Acesta a precizat că are mereu aceeași explicație, pe care speră că toți românii o vor reține:
„Orice lapte care este omogenizat și pasteurizat la temperatură înaltă nu mai este un lapte hrănitor, ci un lichid mort care creează inflamație în corp”
Astfel, fostul sportiv de performanță vrea să evidențieze că niciunul dintre brandurile de lapte de pe piața de la noi din țară nu face un lapte cu adevărat bio. Susține că, atunci când alegem acest produs, trebuie să ne asigurăm că grăsimea se separă de restul lichidului, fiind un indicator al faptului că nu a fost prelucrat și nu și-a pierdut proprietățile.
Fabius Antal a precizat că laptele, odată ce a trecut prin procesele de omogenizare și pasteurizare, nu mai poate fi considerat de calitate. Astfel, cu cât are mai multă grăsime, cu atât este mai sănătos.
Tot Fabius Antal a oferit la radio câteva sfaturi despre o viață mai bună. Specialistul în wellbeing a explicat ce obiceiuri ar trebui să adoptăm, astfel încât să trăim cât mai sănătos și să stăm departe de lucrurile care ne fac doar rău.
Unul dintre cele mai importante sfaturi oferite de Fabius Antal este să ne expunem la lumină, chiar și în zilele înnorate. Lumina solară este esențială pentru producția de vitamina D3 în organism, iar un nivel adecvat de vitamina ajută la sănătatea oaselor și a sistemului imunitar.
Specilaistul susține că mai mult de 60% dintre noi suferă de deficit de vitamina D3, ceea ce poate afecta starea noastră generală de bine. Astfel, dacă vrem să fim binedispuși și energici, este important să stăm cât mai mult afară.
Un alt aspect important este să acordăm o atenție deosebită somnului. Fabius recomandă să dormim cel puțin 7 ore pe noapte pentru a ne asigura că organismul nostru se odihnește și se reface corespunzător după o zi de muncă și efort.
Chiar dacă nu ne-am propus să slăbim, este foarte important să avem grijă de activitatea noastră fizică. Trebuie să ne punem constant corpul în mișcare, să facem sport și să evităm sedentarismul, care poate avea efecte negative asupra sănătății noastre pe termen lung.
De altfel, trebuie să acordăm o atenție deosebită alimentației noastre, consumând proteine, grăsimi sănătoase și fibre. De asemenea, este important să fim atenți la calitatea alimentelor pe care le consumăm, optând pentru lactate cât mai naturale și evitând produsele procesate.
Este recomandabil să ne facem analize medicale periodice, inclusiv analiza indicelui HOMA și analize hormonale, pentru a monitoriza starea noastră de sănătate și a depista eventualele probleme în stadii incipiente.
Este important să mergem constant la medic, chiar și atunci când ne simțim bine. Este mult mai ușor să prevenim anumite probleme de sănătate, decât să ajungem să le tratăm în faze mult prea avansate.
Nu în ultimul rând, Fabius subliniază importanța relațiilor sociale și a apartenenței la o comunitate. Fiind parte dintr-un mediu social pozitiv, cu o energie plăcută, vom avea parte de mai multă satisfacție și fericire.