Cum desfunzi toaleta fără să folosești pompa. 6 modalități care nu te vor lăsa la greu

de: Iulia Statie
22 11. 2021

Poate că nici nu vrei să desfunzi toaleta, mai ales pentru că acest lucru este neplăcut, însă nu ai scăpare. Totuși, ce te faci dacă nu găsești vreo pompă prin casă? Există câteva ingrediente și obiecte care o să te scape de această problemă. Secretele s-au aflat, așa că toți românii trebuie să profite!

Gospodinele folosesc tot felul de ingrediente din bucătărie pentru a rezolva probleme legate de curățenie. Pe lângă acestea, există câteva obiecte în casa ta dacă vrei să desfunzi toaleta fără să folosești o pompă. Anumite trucuri geniale o să te salveze de fiecare dată când te confrunți cu probleme.

Săpun de vase

Începe prin a turna o jumătate de cană care să conțină săpun de vase în toaletă pentru ca resturile depuse să alunece mai ușor, fără ca țeava să mai rămână blocată. Totuși, dacă nu ai acest lichid la îndemână, poți tăia un baton de săpun în bucăți mari pe care să le arunci, ulterior, în toaletă.

Apă caldă

În cazul în care săpunul de vase nu rezolvă singur problema, încearcă să adaugi și apă caldă. Trebuie să torni în toaletă o găleată plină cu apă caldă, dar nu fierbinte. O să observi imediat efectele și o să te bucuri enorm!

Umeraș de sârmă

În cazul în care toaleta ta este blocată de un obiect, este necesar să recurgi la un umeraș de sârmă pentru a te asigura că o să rezolvi totul fără să folosești o pompă. Acest obiect trebuie să fie desfăcut până este drept. Împinge cu ajutorul umerașului resturile blocate.

Bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu este aliatul gospodinelor! Trebuie să combini o cană plină cu acest ingredient cu două căni de oțet. Toarnă soluția în toaletă, apoi lasă totul așa timp de jumătate de oră. Dacă observi că nu a mers, poți să adaugi apă fierbinte pentru ca procesul să fie cât mai rapid, potrivit rd.com.

Sticla de plastic

Înainte de a recurge la acest obiect, trebuie să elimini cât mai multă apă din vasul de toaletă folosind un recipient mic. În momentul în care ai terminat, umple o sticlă mare de plastic cu apă caldă. Așează degetul mare peste partea superioară a sticlei și potrivește capătul superior în partea de jos a toaletei.

Este necesar să porți mânuși dacă recurgi la acest truc. În momentul în care capătul superior nu mai este blocat de deget, trebuie să strângi sticla de apă. O să observi că presiunea făcută de acest obiect o să te ajute să desfunzi toaleta.

Pistol de stropit

Dacă îți dorești să repari sau să înlocuiești toaleta, trebuie să elimini toată apa înainte de a trece la următorul pas. Poți să recurgi la un burete, însă o să pierzi mult timp. Folosește un pistol vechi de stropit pentru a strânge toată apa, iar apoi lichidul rămas poate să fie îndepărtat cu un clasic burete.