Cum arăta Zanni de la Survivor România fără tatuaje. Imagini incredibile de la majoratul artistului

de: Bișinicu Andreea
29 05. 2021

Cu toții îl știm pe Zanni, dar te-ai întrebat vreodată cum ar arăta fără tatuaje? Imagini incredibile de la majoratul artistului, de pe vremea când nu avea niciun semn desenat pe piele. Cum arăta Zanni în ziua în care a împlinit 18 ani.

Cum arăta Zanni de la Survivor România fără tatuaje

Zanii nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. Trapperul este unul dintre cele mai cunoscute și controversate vedete de la Survivor România, fiind favoritul publicului din echipa Faimoșilor. Pe perioada competiției, Zanni a ieșit în centrul atenției celor din camp, a Războinicilor și a telespectatorilor prin certurile și conflictele pe care le-a avut cu diverși coechipieri de-ai săi, în special episodul cu Elena Marin și cel cu Ștefan Ciuculescu.

Protejatul lui Alex Velea mai este cunoscut și sub titulatura de artistul cu 100 de tatuaje, desenele de pe piele fiind o pasiune pentru Zanni. Cu toate acestea, fanii trapperului s-au întrebat cum arăta Zanni înainte să își acopere trupul cu tatuaje mai mult sau mai puțin colorate.

Ei bine, jurnaliștii de la Wowbiz au făcut rost de câteva imagini incredibile cu Zanni de pe vremea când artistul nu avea niciun desen tatuat pe piele, din ziua în care a împlinit 18 ani. După cum se poate vedea în fotografia din galerie foto de mai sus, Zanni zâmbește bucuros, suflând în tort. Filmarea a avut loc în anul 2018, într-o locuință socială, acolo unde trapperul a locuit alături de mai mulți copii proveniți din familii fără părinți.

De ce vrea Zanni, cu orice preț, să câștige Survivor România

Edmond Zannidache are o poveste de viață cutremurătoare, fiind unul dintre puținii copii instituționalizați din România care reușesc să lucreze și să se întrețină singuri după ce sunt nevoiți să părăsească orfelinatele, căminele sau alte locuințe sociale în care au fost abandonați de către părinți.

Zanni este un adevărat supraviețuitor, iar provocarea de a veni la Survivor România i se potrivește mănușă. Protejatul lui Alex Velea este determinat să câștige competiția pentru a-și cumpăra propria lui casă. A lucrat ca frizer, ca pizzer și artist tatuator, iar viața lui s-a schimbat total de când Alex Velea și Antonia l-au luat sub aripa lor protectoare, ajutându-l în cariera de artist.

„Am copilărit până la şase ani într-un orfelinat. Zilele treceau fără să facem nimic, dar eu avut mereu o voce în cap care îmi spunea că este un loc pe pământul ăsta şi pentru mine. Le-am făcut pe toate: am făcut tatuaje, am tuns, am lucrat la pizzerie, am fost operator de interior într-un birou ”, a mărturisit Zanni, conform sursei citate.