Oana Roman s-a săturat de traiul la bloc. Și-a vândut apartamentul din Lacul Tei și a cumpărat o vilă de 160.000 de euro în Pipera. Acum are mai mult spațiu de care să se bucure și va putea fi alături de mama ei. Vedeta se va muta în noua locuință în luna noiembrie.
Fiica lui Petre Roman și-a vândut apartamentul cu 3 camere pentru suma de 200.000 de euro. Acesta are 118 metri pătrați, o boxă, două grădini și două terase, dar nu a fost suficient pentru Oana Roman, care și-a dat seama că nimic nu se compară cu traiul la curte. Tocmai de aceea a decis să se mute la casă, dar nu oriunde, ci în Pipera. Și-a cumpărat o vilă de 160.000 de euro, în care va sta cu soțul și fiica ei, dar și cu mama, Mioara Roman, care a fost evacuată din vila RAPPS.
„Sunt foarte bucuroasă, chiar este o realizare pentru mine. Mi-am dorit o casă cu mai mult spaţiu ca să stea şi mama cu noi. Dumnezeu m-a ajutat foarte mult, am găsit o casa superbă care are în jur de 300 de mp, 4 dormitoare, 2 livinguri, garaj, terase şi o curte de 1.000 de mp. Avem o livadă frumoasă cu piersici, caişi, meri, dar şi o vie, chiar suntem norocoşi”, a declarat Oana Roman pentru Click.
Vedeta a precizat că se va muta în noua locuință în luna noiembrie, iar mama ei va avea propria cameră. Din ecuație nu va lipsi nici câinele Bubble, dar Mioara Roman spune că vrea să mai ia încă un animal de companie, cel mai probabil un labrador.
Nu a fost ușor pentru Oana să găsească noua casă. A fost la 8 vizionări până a decis să cumpere vila de 160.000 de euro. S-a dovedit a fi o afacere bună după vânzarea apartamentului, întrucât a rămas și cu 40.000 de euro.