Cum arată soția și fiul lui Nelu Tătaru. Imagini senzaționale cu familia ministrului

de: Alex Cazacu
23 09. 2020

Cu toate că este un om de stat foarte riguros, în vârstă de 48 de ani, Nelu Tătaru este și un familist convins. El își iubește nespus soția și copilul, iar când este plecat, distanța de familie îl macină. În timp ce acesta bate țara în lung și în lat, familia îl așteaptă la Huși.

Cum arată soția și fiul lui Nelu Tătaru

În vreme de criză sanitară, ministrul Sănătății Nelu Tătaru cutreieră prin România pentru a rezolva problemele cu pandemia, chiar dacă asta înseamnă să-și vadă rar familia. Acasă, la Huși  îl așteaptă fiul său în vârstă de 10 ani și soția, Rodica, o blondă cochetă de 47 de ani. Cei doi se iubesc încă din studenție, ea fiind farmacist de profesie.

Nelu Tătaru susține că și-a cerut soția în căsătorie după 12 ani de relație cu un simplu inel.

”Am fost colegi de liceu și n-am fost prieteni. Prieteni am fost trei ani mai târziu, când eram studenți. Atunci am fost patru ani prieteni și apoi am cerut-o în căsătorie. Sunt niște ani de care-mi amintesc cu plăcere. Am cerut-o de soție într-un mod simplu, cu un inel, întrebând-o dacă vrea să fie soția mea, era un om pe care-l cunoșteam de ani de zile. Ne-am căsătorit la 12 ani de când ne-am cunoscut. Mi-a fost alături tot timpul, îmi este în continuare, mă înțelege” a declarat Ministrul Sănătății la Digi24.

Cum arată soția și fiul Ministrului Sănătății.

Fiul în vârstă de 10 ani a lui Nelu Tătaru, Teodor Ioan ar vrea să se facă medic sau farmacist

Mai târziu cei doi au făcut și un copil. Teordor Ioan are 10 ani și este un băiețel frumos foc. Tatăl acestuia povestește că fiul său ar vrea să se facă farmacist, ca mama, dar i-ar plăcea și doctor.

Potrivit Click.ro, în perioada încărcată a pandemiei, ministrul nu și-a văzut fiul de mai bine de cinci săptămâni, dar acum se văd mai des prin video. El recunoaște că care are sufletul destul de încărcat atunci când fiul îl întreabă: ”Care a mai fost viața ta, tată, astăzi?”

Soția lui Nelu Tătaru este ”și mamă și tată”, potrivit spuselor soțului, iar atunci când este acasă se ocupă de farmacia pe care o deține în Huși. Ministrul Sănătății spune că nu a fost genul de soț care să aducă flori, cum nici nu iau prea des cina în oraș, preferând căminul lor și preparatele soției sale despre care spune că gătește foarte bine.