În anii ’70 și ’80, Shelley Duvall a fost un simbol în cinematografie. Este cunoscută pentru rolul jucat în Popeye (1980), în care a interpretat-o pe soția personajului principal. A jucat și în alte filme apreciate ale regizorului Robert Altman. Apoi, a dispărut brusc de la Hollywood. Cum arată astăzi, la 74 de ani. Foto
De două decenii, Shelley Duvall, în vârstă de 74 de ani, locuiește într-o zonă liniștită a unui mic oraș din Texas Hill Country. Unii localnici o cunosc, însă majoritatea fanilor săi din trecut ar putea să fie surprinși să afle că femeia cu părul cărunt este o emblematică actriță a anilor ’70 și ’80.
Pe vremea când era la Hollywood, Shelley Duvall a fost descrisă ca fiind impresionantă și totodată ciudată în rolurile jucate. A apărut alături de Jack Nicholson în The Shining, alături de Robin Williams în Popeye (1980), producție în care a jucat rolul personajului principal.
După ce a jucat în peste 20 de filme și a produs mai multe emisiuni TV, Shelley Duvall a dispărut brusc de la Hollywood. S-a întâmplat în anul 2002, când s-a și retras în Texas Hill Country. Până în 2023, când a ales să joace într-un film de groază indie, The Forest Hills.
The Forest Hills a avut premiera în luna martie a anului 2023. Când regizorul și producătorul Scott Goldberg a contactat-o, Shelley Duvall a fost foarte fericită. A mărturisit că a juca din nou un rol a fost distractiv pentru ea, îmbogățindu-i viața, potrivit celor de la The People.
Dispariția îndelungată a lui Shelley Duvall de la Hollywood a stârnit speculații despre sănătatea ei mentală de-a lungul anilor. Fosta actriță este însă excentrică, ascuțită, realistă prin firea ei. Când privește spre cariera sa în cinematografie, fosta celebritate se emoționează, în colțurile ochilor având lacrimi.
În ciuda faptului că a lucrat cu giganții de la Hollywood, Shelley Duvall nu a considerat că viața de actorie este una ușoară sau profitabilă, ca să aleagă să se bucure din plin de ea. Nu era plătită prea mult în perioada activității sale profesionale în anii ’70 și ’80, după cum a mărturisit.
Pe atunci, giganții de la Hollywood credeau că femeile se vor căsători și soții lor le vor susține financiar. Doar că asta nu se întâmpla la toată lumea, a spus Shelley Duvall, care refuză să discute despre viața ei romantică. Se știe că a avut două relații lungi cu Paul Simon și Ringo Starr.
În anii ’90, ofertele de a juca în filme au început să scadă. Unul dintre frații săi a fost diagnosticat cu cancer la coloana vertebrală. Shelley Duval și-a făcut bagajele și s-a retras în Texas. A fost cel mai lung concediu pe care și l-a luat vreodată, potrivit spuselor sale, dar din motive întemeiate.