Cum arăta și ce făcea Dan Negru, în urmă cu 20 de ani. Imagini nemaivăzute cu prezentatorul de la Antena 1
Dan Negru este deja de ani buni în vizorul telespectatorilor și este cel care dictează cele mai reușite nopți dintre ani. Ce făcea prezentatorul de televiziune în urmă cu 20 de ani? Iată imagini de colecție cu iubita vedetă?
Ce făcea Dan Negru în urmă cu 20 de ani? Imagini de colecție cu prezentatorul de la Antena 1
Dan Negru a ales încă de tânăr calea pe care dorește să meargă în viață, și-a urmat instictul, iar acum este cel mai cunoscut prezentator de televiziune din România. Emblema celui mai reușit Revelion, Dan Negru nu putea fi prins într-o altă postură nici în urmă cu 20 de ani, astfel că acesta se afla tot în fața camerelor de luat vederi. De curând, a ales să împărtășească una din fotografiile de la începutul carierei cu fanii săi.
Ceea ce au apreciat cei care îl urmăresc pe moderator cu drag a fost faptul că a știut de-a lungul timpului să pluseze când a fost cazul și să țină în intimitatea sa lucrurile de care trebuia să se bucure doar el și cei dragi. Deși este persoană publică de zeci de ani, a dovedit că titulatura de vedetă are altă nuanță și că viața în vizorul tuturor poate fi bine dozată astfel încât toată lumea să fie fericită.
„Ce făceați pe 5 mai 1995?”
„Ce făceați pe 5 mai 1995? ? Eu eram „radio star” ? și prezentam aniversarea de 40 de ani a Radio Timisoara împreună cu doamna Adina Ene Ostoici, una dintre cele mai importante voci ale radioului românesc. Abia peste un an m-am tâmpit și am trecut in televiziune. Atunci, in 1995: • dolarul era 2500 de lei in creștere galopantă . Căstigam vreo juma’ de milion de lei pe lună si degeaba. • Mark Zuckerberg avea 11 ani, online și moneda euro încă nu existau. • fabricile care încă funcționau au început să fie vândute la fier vechi. • Corneliu Coposu moare. (am făcut un interviu cu domnia sa in ’94 pentru același radio) • japonezii inventează o chestie nouă de stocare a datelor: DVD. Era urmașul CD-urilor. • românii lansează Dacia Nova, concept și realizare 100 % romănească”
Dan Negru