Klaus Iohannis nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, fiind cel mai cunoscut politician din România, ocupând cea mai înaltă poziție în stat. Președintele țării noastre a fost dintotdeauna o persoană discretă, în ceea ce privește familia sa. Cum arată părinții liderului statului român.
Dacă președintele Klaus Iohannis și Prima Doamnă, Carmen, sunt expuși, zilnic, în mass-media, părinții liderului României, Susanne și Gustav Heinz Johannis, sunt persoane extrem de discrete.
Părinții lui Klaus Iohannis sunt sași transilvăneni, familia lor fiind atestată în Cisnădie din secolul al XVI-lea.
Conform România TV, atunci când tatăl său l-a înregistrat ca nou-născut, funcționarul de la primărie ar fi refuzat să-i scrie numele lui Klaus Iohannis cu „J”, așa cum a fost scris în familia sa peste 500 de ani.
Astfel, numele familie al soțului Primei Doamne a României este diferit față de cel al celor care i-au dat viață. În volumul său de memorii, „Pas cu pas”, Klaus Iohannis a vorbit în detaliu despre mama și tatăl său:
„Părinții mei aveau meserii simple: mama, soră medicală, tata, tehnician la o firmă din Sibiu. Sora mea a plecat imediat după Revoluție.
Părinții mei au plecat prin 92 – 93; pe atunci deja nu mai locuiam împreună, eu eram căsătorit din 1988, iar ei erau deja pensionari.
Dacă ar fi decis să plece mai devreme, probabil că aș fi resimțit mult mai puternic despărțirea de ei, dar în acel moment am acceptat firesc decizia lor și mi‑am continuat propriile planuri”.
Înainte de a deveni președintele României, Klaus Iohannis a avut o carieră promițătoare în educație, fiind profesor de fizică și inspector școlar.
Apoi, soțul Primei Doamne a României a devenit primar al municipiului Sibiu în anul 2000. El a fost reales în funcție încă de două ori, candidat fiind, de fiecare dată, din partea Forumului Democrat al Germanilor din România.
Soția lui, Carmen Iohannis, este profesoară de limba engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu. De-a lungul anilor, Prima Doamnă a României a fost lăudată de către elevii săi pentru modestia, simplitatea, eleganța și rafinamentul de care a dat dovadă întotdeauna.