Dacia este mașina care se regăsea pe toate drumurile României pe timpul lui Ceaușescu. De multe ori, celebrele Dacii erau văzute pe marginea drumurilor din cauza multiplelor probleme pe care le veau. Cum arată o Dacia din 1998 cu mai puţin de 6.000 de kilometri la bord. Preţul neaşteptat pe care îl cere vânzătorul.
De la Revoluția din 1989 și până acum, Dacia 1300 și derviatele sale, cum este și cazul modelului 1310, au dispărut de pe drumurile țării, românii uitându-se lung când mai văd câte un astfel de model rulând pe străzi.
Formatul de caroserie al Daciei 1300, licențiat după Renault 12, a fost produs între 1969 și 2004, timp în care a suferit mai multe modificări estetice.
Cele mai multe dintre Dacii au ajuns în stare gravă, departe de forma lor de glorie, din cauza faptului că oamenii le-au folosit până la un nivel de uzură foarte mare, fără a le mai întreține. Sunt și excepții, mașini care au fost recondiționate, automobile care sunt considerate mașini conservate.
Asta a făcut și un român iubitor de Dacia, cu o mașină produsă produsă în anul 1998, cunoscută și ca CN3 și pe care acum vrea să o vândă.
La vremea ei nu a fost un model foarte apreciat, însă modelul de față este unul interesant. Fiind produsă în anul 1998, mașina încă nu se încadrează la modelele istorice, cel mult putând fi considerată un youngtimer.
Mașina a parcurs, potrivit celui care vrea să o vândă acum, numai 5.800 de kilometri în ultimii 25 de ani. De altfel, starea mașinii reflectă asta, întrucât arată de parcă ieri ar fi ieșit pe porțile uzinei de la Pitești.
Vopseaua albă a mașinii este într-o stare bună, iar caroseria pare că nu are rugină. De asemenea, interiorul sărăcăcios, așa cum era al fiecărei mașini, este foarte curat și chiar putem spune că arată ca nou.
Modelul, cu siguranță că va stârni amintiri copiilor anilor 1990, care au avut ocazia să călătorească la bordul unei astfel de mașini în care era cald vara și frig iarna, iar de multe ori intra curentul și apa ploilor.
Conform anunțului vânzătorului, mașina funcționează fără probleme, are ITP și asigurare valabile. Nu în ultimul rând, vânzătorul solicită pentru această mașină suma de 4.500 de euro.