Cum arăta mama Andreei Esca în tinerețe. Imaginea care i-a uimit pe fanii vedetei Pro TV
Pe Andreea Esca o cunoaște toată România, dar puțini știu cum arată mama ei și cât de elegantă este, de fapt. Vedeta de la pupitrul știrilor Pro TV este mândră de cea care i-a dat viață, mai ales într-o zi specială. Lucia Esca împlinește, marți, 7 iunie, vârsta de 81 de ani, ocazie cu care fiica acesteia a dezvăluit imagini rare din tinerețea sa, alături de un mesaj emoționant.
Cât de bine arăta mama Andreei Esca în tinerețe
Andreea Esca are toate motivele să fie fericită. Mama ei face 81 de ani și arată impecabil pentru vârsta sa. Cu acest prilej, prezentoarea TV a publicat fotografii cu dânsa în tinerețe, care era de o frumusețe răpitoare. Vedeta a postat și o poză îndrăzneață, cu doamna Esca în costum de baie, pe o motoretă. Tânăra Lucia avea forme perfecte și o siluetă de manechin. Vine tare din urmă și nepoata Alexia Eram, care a moștenit trăsăturile frumoase ale bunicii sale.
Zi mare pentru familia vedetei PRO TV
În ziua în care Lucia Esca împlinește 81 de ani, fiica acesteia i-a făcut o surpriză inedită. Din cufărul cu amintiri, Andreea Esca a scos două imagini vechi cu cea care i-a dat viață, alături de un mesaj simpatic. Potrivit vedetei TV, „mama mea mișto rău!” și îi urează mulți ani cu sănătate (Vezi FOTO în GALERIE).
„Motorizata!” Asa e mama mea! Nimeni nu ține pasul cu ea Acum, mai mult la figurat… dar tot nu ți facem față. La multi ani, cu sanatate, mama mea mișto rău! #81yearsyoung”, a scris Andreea Esca pe internet.
Cuvinte de laudă la adresa Luciei Esca
Ori de câte ori vorbește despre mama ei, Andreea Esca se emoționează. Îi este recunoscătoare pentru educația primită și susținerea din toți acești ani. Lucia Esca s-a ocupat de fiica sa și a avut grijă să o plimbe peste tot. În ochii vedetei PRO, „mama a fost și este mama perfectă. M-a ghidat, susținut, încurajat, impulsionat, criticat, felicitat, răsfățat, certat, aprobat, dezaprobat. A făcut lecțiile cu mine, m-a dus la meditații, la sport, la petreceri, la teatru, la film, la examene, îmi verifica ghiozdanul și în liceu. A fost și e prietena mea cea mai bună, chiar dacă nu suntem de acord în 80 la sută dintre cazuri. Și acum mă distrează și mă interesează comentariile ei”.
În tinerețe, mama Andreei Esca visa să devină actriță. Însă, soarta a făcut ca Lucia să-i ajute pe cei în suferință, fiind zeci de ani asistentă medicală.