Cum arăta Lora înainte să devină celebră. Imaginile de care puţini îşi mai amintesc
Lora a trecut printr-o serie de transformări fizice, de când a devenit celebră. Aproape că puțini își mai amintesc cum arăta artista atunci când a debutat în muzică. Au trecut aproape 18 ani de când Lora făcea primii pași în domeniul artistic, iar în anul 2006, aceasta făcea deja parte dintr-o trupă în vogă, cu melodii cunoscute și fredonate de fani.
Transformările fizice ale Lorei, de-a lungul anilor
Lora, una dintre cele mai talentate artiste de la noi, a apelat la ajutorul medicilor esteticieni pentru a-și schimba anumite aspecte din înfățișare care o nemulțumeau.
Astfel, trăsăturile artistei s-au schimbat considerabil pe măsură ce a trecut timpul. Deși a fost acuzată că ar fi exagerat cu vizitele la medicul estetician, Lora a declarat că singurele intervenții estetice la care a fost supusă au fost cele de rinoplastie, iar asta pentru că nu a fost pe deplin mulțumită de rezultat. În rest, Lora susține că nu are alte operații estetice, fiind mândră de trăsăturile corpului moștenite de la mama sa.
„Nu am silicoane nicăieri pentru că am auzit lucrul acesta despre mine și mă cam deranjează. Mama m-a înzestrat cu un corp de care sunt mândră și pe care iubitul meu îl iubește și atunci o femeie care e iubită de bărbatul de viața ei și este considerată sexy și frumoasă se simte bine.
Am o reconstrucție nazală după alte patru încercări eșuate, dar a ținut foarte mult de ceea ce mi s-a întâmplat de am ajuns în stadiul acesta. Acum mă simt foarte bine după cât am avut de tras și încerc să mă feresc.”, spunea Lora, pentru revista Viva, în urmă cu ceva timp.
Lora, pe numele real Laura Petrescu, s-a făcut remarcată prima dată la concursul muzical „Star Factory”, în anul 2004. A fost cooptată apoi în trupa Wassabi, alături de alte membre din trupă: Veronica Tecaru, Ramona Sora și Luiza Luca, sub îndrumarea lui Marius Moga, fapt care i-a conferit notorietate. Trupa a activat până în anul 2009, după care artistele s-au despărțit cu scandal.
Imagini cu Lora, atunci și acum
Atunci când trupa Wassabi s-a destrămat, plecarea Lorei s-a făcut cu mare scandal, iar o fostă colegă de formație a acuzat-o că ar fi instabilă emoțional și că din această cauză intervenea în viețile lor personale. Întrebată dacă ar mai exista șansa unei împăcări între fetele din fosta trupă Wassabi, Lora s-a arătat destul de neîncrezătoare.
„Am putea să ne împăcăm să fim din nou prietene, însă pentru asta ar trebui să se spună niște cuvinte pe care nu le voi auzi prea curând cu toate că mă rog la o minune. Am un orgoliu bine-întemeiat. Iar după despărțire am avut multe suferințe – eu eram una, ele erau trei.”, spunea declarat Lora, pentru urban.ro.
Lora s-a axat apoi pe cariera solo, încercând să se impună și să se mențină astfel pe piața muzicală. Schimbările de ordin fizic și vestimentar prin care a trecut Lora pot fi surprinse în imagini care stau și astăzi mărturie. Vezi galeria foto a articolului!