Cum arăta Leonardo da Vinci în realitate: schița inedită care-i trădează trăsăturile

de: Puiu Alexandru
03 05. 2019

Leonardo da Vinci este una dintre cele mai cunoscute personalități creative ale Renașterii, dar prea puțini știu cum arăta în realitate.

Când vine vorba de Leonardo da Vinci, cei mai mulți se grăbesc să-l clasifice ca fiind un geniu. Artistul a excelat într-o serie de domenii și a întruchipat perfect ambiția și dorința de cunoaștere specifice Renașterii.

Deși există multe ilustrații cu fața lui da Vinci pe internet, cele mai multe nu includ nicio umbră de autenticitate. Schița inedită de mai jos însă este realizată, cel mai probabil, de către unul dintre asistenții săi și a fost dezvăluită joi în Marea Britanie. Evenimentul a avut loc în aceeași zi în care se împlinesc 500 de ani de la moartea îndrăgitului pictor și sculptor. 

Conform estimărilor, lucrarea datează din perioada 1517 – 1518 și reprezintă unul din două portrete autentice cu fața artistului. Celălalt, mult mai faimos, este opera lui Francesco Melzi, cel mai credincios discipol al lui da Vinci. Creația lui Melzi se poate vedea mai sus și ni-l înfățișează pe Leonardo la o vârstă mai avansată. Mai jos, se poate vedea portretul dezvăluit în premieră la Londra.

Pentru prima oară, ambele portrete sunt prezentate într-una dintre cele mai vaste expoziții consacrate creațiilor și vieții lui Leonardo da Vinci. Expoziția are loc la Palatul Buckingham în perioada 24 mai – 13 octombrie, conform anunțului oficial publicat de Royal Collection Trust, instituția responsabilă de conservarea patrimoniului regal.

Portretul de mai jos este descoperirea lui Martin Clayton. El este responsabil de picturi și desene în cadrul Royal Collection Trust și l-a identificat în timpul pregătirilor pentru expoziția de la Buckingam Palace. În mod surprinzător, până la această oră, lucrarea nu mai ajunsese în lumina reflectoarelor.

„Dacă veți compara această schiță cu portretul lui Leonardo da Vinci de Francesco Melzi, există puternice indicii că este vorba de asemenea de o reprezentare a lui (Vinci)”, spune Martin Clayton, citat în comunicatul Royal Collection Trust. „Nasul elegant și drept, linia bărbii de la obraz la ureche, (…) părul lung și ondulat”, concluzionează britanicul.