Lavinia Pîrva este una dintre artistele consacrate din România. Bruneta a devenit cunoscută cu trupa Spicy, dar după ce a părăsit formația a decis să urmeze o carieră solo. Aceasta se menține într-o formă de invidiat, dar puțini își mai aduc aminte cum arăta după ce a câștigat Miss Litoral.
Lavinia Pîrva este una dintre cele mai sexy cântărețe de la noi și s-a făcut remarcată la începutul anilor 2000, în trupa Spicy, iar melodia ”Mi-e frică, mi-e frică”, a fost una dintre cele mai ascultate în acea perioadă. Trupa a rezistat doi ani, după care soția lui Ștefan Bănică jr. a preferat să înceapă o carieră solo.
Datorită frumuseții sale, Lavinia Pîrva a câștigat Miss Timișoara în 2000 și Miss Litoral în 2001. Dar puțini își mai aduc aminte cum arăta aceasta la începutul carierei. Vezi GALERIA FOTO
Bruneta se mândrește cu o siluetă de invidiat la aproape 40 de ani și a mărturisit că are foarte mare grijă de felul în care arată. De asemenea, Lavinia Pîrva a spus că încearcă să se mențină în formă cu o alimentație sănătoasă, sport și energie pozitivă.
”Nu accept ideea grasă și frumoasă, accept doar perioada care poate este mai nefastă, iar aici mă refer la oboseală și stres. Astăzi nu țin o dietă, încerc doar să păstrez un echilibru culinar”, a spus aceasta pentru VIVA!
Lavinia Pîrva a vorbit și despre operațiile estetice și a spus că a apelat la metode noninvazive. Ea și-a corectat o asimetrie a buzelor și și-a mărit bustul.
”Eu nu mă dau peste cap cu ritualuri de frumusețe, încerc să-mi mențin echilibrul în toate. Încerc să mă hrănesc corespunzător, să fac sport, îmi îngrijesc tenul, mai ales că acum ne ajută și tehnologia în zona de beauty prin lucruri cu rezultate extraordinare noninvazive și, cel mai important lucru, investesc mult în evoluția mea personală.
Îmi place să am grijă de mine și mi-am corectat anumite lucruri, dar noninvaziv. Momentan nu simt nevoia să recurg la operații estetice”, a adăugat Lavinia Pîrva.
Lavinia Pîrva se bucură de o carieră muzicală de succes. Frumoasa brunetă și-a adaptat repertoriul și s-a îndreptat și către muzica balcanică și nu duce lipsă de cântări. Dar cine vrea să o asculte la un eveniment trebui să bage adânc mâna în buzunar.
Mai exact, frumoasa brunetă cere suma de 2.000 de euro pentru o reprezentație solo de 45 de minute și 2.500 de euro pentru un concert de peste o oră, alături de trupa ei.