În cursul nopții de joi, înainte de miezul nopții, o dronă militară a căzut în Insula Mare, la doar 8 kilometri distanță de Brăila. Incidentul a speriat toți localnicii, spunând că au auzit o bubuitură foarte puternică.
La fața locului s-au deplasat echipaje de Poliție, Jandarmerie, un elicopter al Ministerului Apărării, Brigada Antitero de la SRI și ISU. Drona a căzut în zona fermei Filipoiu, în câmp, dar foarte aproape de casele oamenilor. Din fericire, nu au existat victime.
„Un elicopter al Ministerului Apărării, Brigada Antitero de la SRI, echipaje de la Poliție, Jandarmerie și ISU se află în Insula Mare a Brăila, în zona fermei Filipoiu, unde o dronă militară s-a prăbușit pe câmp”, scriu jurnaliștii.
Autoritățile au fost alertate joi seară, în jurul orei 21:45, cu privire la prăbușirea dronei. Zona este izolată complet de oamenii legii de atunci. Drona a fost filmata de localnici în aceeași seară, în jurul orei 20:00, deasupra caselor din zona Grădina Mare, foarte aproape de Dunăre.
Ulterior, poliția a fost anunțată de prăbușirea dronei militare pe un câmp din apropiere, la circa 12 km distanță de trecerea cu bacul. Până acum, autoritățile nu au oferit informații cu privire la proveniența dronei militare.
În urma prăbușirii, a rezultat un crater cu diametrul de 4 metri, fiind vizibil chiar și din aer, scrie publicația debrăila.ro. Puteți observa poza cu craterul în galeria foto de mai sus.
Ministerul Apărării a emis un comunicat în care confirmă că „elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei”.
„În seara zilei de 28 martie 2024, au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei. Ministerul Apărării Naționale, împreună cu structuri specializate din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, desfășoară vineri, 29 martie 2024, cercetarea incidentului, conform procedurilor operaționale specifice”, se arată în comunicat.