01 nov. 2023 | 21:36

Cum arată Celine Dion, după patru ani de la ultima apariţie în public. Cântăreaţa suferă de o boală necruţătoare. Video

Monden
Cum arată Celine Dion, după patru ani de la ultima apariţie în public. Cântăreaţa suferă de o boală necruţătoare. Video
Foto: Profimedia

După o absență prea lungă din spațiul public, timp în care au apărut numeroase zvonuri despre starea sa de sănătate, fanii au avut șansa să o vadă din nou pe celebra artistă. Cum arată Celine Dion, după patru ani în care a stat departe de lumina reflectoarelor. Cântăreața suferă de o boală necruțătoare, foarte rară.

Diagnosticată cu o boală necruțătoare

Au trecut aproape patru ani de când Celine Dion, una dintre cele mai cunoscute și apreciate soliste din lume, a mai putut să apară în fața fanilor săi.

Cu lacrimi în ochi și copleșită de emoții, artista a fost cea care a dezvăluit că suferă de o boală necruțătoare, din pricina căreia nu va mai putea să urce pe scenă. Este vorba despre sindromul omului înțepenit sau rigid, denumit și boala Moersch-Woltman, caracterizat prin rigiditate progresivă.

„Îmi pare rău că mi-a luat atât de mult timp să mă adresez vouă. Îmi e dor de voi și abia aștept să vorbesc din nou cu voi de pe scenă. Știți că am fost mereu ca o carte deschisă. Nu am fost pregătită să spun ceva înainte, dar acum sunt gata. Am probleme de sănătate de multă vreme și îmi e foarte greu să înfrunt aceste dificultăți și să vorbesc despre lucrurile prin care trec. Recent, am fost diagnosticată cu o foarte rară afecțiune neurologică, numită sindromul omului înțepenit, ce afectează cam unul dintr-un milion de oameni”, a început mărturisirea lui Celine Dion.

Te-ar putea interesa și: Dramele din viața lui Celine Dion. Și-a pierdut soțul și fratele din cauza aceleiași boli

Celine Dion, prima apariție în public în aproape patru ani

În ultima perioadă, tot mai multe zvonuri despre starea de sănătate a artistei au circulat în spațiul public, se spunea chiar că Celine Dion ajunsese imobilizată într-un scaun cu rotile.

Cu doar câteva zile în urmă, fanii cântăreței au avut parte de o surpriză de zile mari. Celine Dion și-a făcut apariția la un meci de hochei, în Las Vegas, SUA.

„Îți mulțumim, Celine Dion, pentru generozitatea ta”

Cu zâmbetul pe buze, vedeta a făcut cunoștință cu sportivii, fără să aibă nevoie de ajutor pentru a se deplasa.

„A fost o vizită grozavă la meciul nostru din Vegas. Îți mulțumim, Celine Dion, pentru generozitatea ta. Întreaga echipă a fost fericită să te întâlnească”, a scris Chantal Machabée, vicepreședinte responsabil pe comunicare a echipei de la Montreal.

Artista nu s-a bucurat singură de meci, ea fiind însoțită la stadion de cei trei copii ai săi, Rene-Charles și gemenii Nelson și Eddy.

Te-ar putea interesa și: Ce avere are Celine Dion. Moștenirea lăsată de soțul ei, cu 26 de ani mai mare decât ea

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Un ciclon polar lovește România exact înainte de Crăciun
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
PARTIDELE au BĂTUT PALMA! Anunț privind VIITORUL GUVERN! AU RECUNOSCUT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro