Cum arată Cătălin Scărlătescu după America Express. Ce reușită majoră a bifat alături de colega sa

de: Sabina Anastasia
22 07. 2022

Cătălin Scărlătescu și partenera sa, Doina Teodoru, s-au întors în România din aventura pornită pe Drumul Aurului. Cu un singur euro pe zi și parcurgând 7.000 de kilometri din Mexic până în Columbia, cei doi concurenți au fost puși în fața unor provocări inedite. Le-au depășit, însă, cu succes și s-au înscris, astfel, în semifinala emisiunii America Express. Cum arată Cătălin Scărlătescu, după America Express? Iată ce a dezvăluit celebrul bucătar!

Cum arată Cătălin Scărlătescu după America Express

Abia ajunși acasă, concurenții s-au grăbit, potrivit unor informații pe surse, să se reîntâlnească cu familiile lor. Chef Cătălin Scărlătescu a ajuns în România la momentul perfect, întrucât pe data de 20 iulie a împlinit 50 de ani. Cu această ocazie, bucătarul de renume a avut grijă să nu-și neglijeze fanii, mai ales după săptămâni de absență din cauza filmărilor.

Iată cum arată Cătălin Scărlătescu după America Express! Chef-ul a publicat o fotografie pe contul său de Instagram, în care apare alături de un indicator al unei străzi. Materialul foto a strâns o mulțime de reacții pozitive din partea fanilor bucătarului.

„De ziua mea…mi-am luat stradã! 😂”, a transmis Cătălin Scărlătescu, în descrierea fotografiei publicate pe pagina sa de Instagram.

Se pare, astfel, că chef-ul Cătălin Scărlătescu este în cea mai bună formă, chiar și după competiția și aventurile prin care a trecut alături de celelalte opt echipe înscrise la emisiune. În ciuda eforturilor însă, contractele de confidențialitate pe care le-au semnat nu le permit acestora să ofere niciun fel de detaliu de pe parcursul filmărilor.

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, câștigători?

Prin urmare, nu ne rămâne decât să așteptăm luna ianuarie a anului viitor pentru a vedea cum s-a desfășurat competiția. Cine va fi echipa câștigătoare a marelui premiu în valoare de 30.000 de euro. Nici asta nu putem ști cu exactitate, deși în spațiul public s-a vehiculat că o echipă formată din persoane de același sex va intra în posesia banilor cu pricina.

Cert este că chef-ul s-a declarat a fi fascinat de competiția de la America Express. Cel puțin, asta a lăsat de înțeles înainte de a participa în mod direct la show. Ce părere are acum, probabil vom afla în viitorul apropiat. Semifinaliștii America Express s-au aflat deja, iar printre echipele care au ajuns în finala emisiunii de la Antena 1 este și Cătălin Scărlătescu cu Doina Teodoru.

„Îmi place show-ul ăsta mult de tot! În Asia am fost de multe ori, am văzut-o aproape pe toată, dar vreau să descopăr America din postura asta. @doina.teodoru spune despre noi că ea e genul rucsac, iar eu sunt genul troller. Să vedem ce-o să iasă din combinația asta! @asiaexpressromania … venim!!!”💜, spunea Cătălin Scărlătescu, înainte de a debuta filmările pentru America Express.