Adela Popescu și Radu Vâlcan au dat lovitura. Cele două vedete și-au achiziționat o locuință pe litoralul românesc, unde se bucură de un peisaj de vis, ori de câte ori pleacă în vacanță alături de cei trei copii ai lor. Cum arată apartamentul lor de lux din stațiunea Olimp.
Radu Vâlcan și Adela Popescu au o familie frumoasă și numeroasă, motiv pentru care au nevoie de un spațiu mai mare pentru ca cei mici să se poată desfășura în voie, în special atunci când călătoresc și merg în vacanțe.
Din acest considerent, prezentatoare de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” și soțul ei au decis să cumpere o locuință la malul mării. Mai precis, Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au procurat un apartament luxos în stațiunea Olimp,
„Acum doi ani, de Revelion, am pus pe o foaie trei dorințe. (…) Prima: încă un frățior sau o surioară pentru Alexandru și Andrei. A doua: o casă la mare. A treia: mai aștept 🙂
Frățiorul a venit, a treia nu s-a îndeplinit încă, și… și… și… chiar zilele trecute am plătit avansul pentru căsuța noastră de la mare.
Mă rog, nu e o casă pe pământ, ci un apartament la care visez de ani”, declara entuziasmată Adela Popescu, la vremea respectivă.
Vedeta de la PRO TV a povestit faptul că apartamentul cumpărat a fost un vis pe care l-a văzut împlinit, recent, când a semnat actele de proprietate pentru superba locuință aflată în cadrul unui complex rezidențial de lux din stațiunea Olimp.
Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au achiziționat noua casă de vacanță situată într-o zonă de poveste, fiind înconjurată de o pădure de pini.
„Sunt atât de fericită că îmi bubuie inima! De Radu nu mai zic, că deși el avea ceva îndoieli, acum îmi spune numai cum abia așteaptă el să fie gata blocul (la vară) – și să plece cu băieții lui la Olimp.
Nouă ni se pare cea mai frumoasă zonă a litoralului românesc, așa că acolo este apartamentul) să își bea el cafeaua pe terasă, în miros de pini și apă sărată – căci da, blocul e înconjurat de o pădure de pini, la doar 100 m de mare. Un viiiiiis!!!”, mai spunea actrița.
Conform România TV, un apartament cu două camere în complexul în care și-au cumpărat casă cei doi soți costă în jur de 155.000 de euro. De asemenea, fiecare apartament este dotat și cu terase generoase și decorate modern, cu un peisaj superb.