Incendiul izbucnit astăzi la Spitalul suport Covid din Ploiești ne amintește încă o dată scenariul sumbru în care se află România privind sistemul sanitar. Ca și în cazul altor tragedii de acest fel, pacienți nevinovați au murit carbonizați, în timp ce un cadru medical a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului.
Daniela Baicu este asistenta care a fost la un pas de moarte după ce a încercat să stingă focul ce cuprinsese salonul cu pacienți Covid în care se afla. Femeia a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului, find transferată de urgență la Spitalul Floreasca din Capitală. Fiica sa a oferit primele informații despre starea victimei, însă nu a reușit să vorbească deloc cu părintele său.
”O să o trimită la București. Nu știu absolut nimic. Acum am venit să îi iau geanta pentru că o trimite la București. Nu era o problemă cu stația de oxigen. Am aflat de pe internet. Am văzut o știre și m-a sunat și tatăl meu care lucrează pe Ambulanță. E conștientă din câte știu, dar are arsuri de gradul I și II”, a povestit fiica asistentei pentru Antena 3.
Potrivit tinerei, asistenta medicală lucra de 20 de ani în această unitate medicală, neexistând până astăzi probleme care să atenteze la viața angajatei.
În urma evenimentului nefericit, autoritățile s-au mobilizat și au cercetat istoricul spitalului cu privire la neregulile identificate de Inspecția Sanitară în urma controalelor efectuate. De asemenea, au fost communicate cele mai noi informații cu privire la starea pacienților evacuați din salon, cât și a asistentei arse.
”Urmare a informațiilor primite din partea Spitalului Județean de Urgență Ploiești, cei 15 pacienți transferați din secția exterioară sunt, în acest moment, în stare stabilă și au rămas internați în unitatea sanitară unde primesc asistență medicală de specialitate. Unul dintre pacienți se află internat în secția ATI, iar ceilalți 14 într-o secție medicală COVID-19.
Cadrul medical care a fost transferat în această dimineață la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București se află, în prezent, în evaluare medicală, are arsuri pe o suprafață de aproximativ 20% din suprafața corporală și a solicitat să nu fie transmise public alte informații despre starea sa de sănătate.
La Spitalul Județean de Urgență Ploiești, Inspecția Sanitară de Stat a efectuat acțiuni de verificare în ultimii doi ani, în conformitate cu competențele deținute.În anul 2020, au fost aplicate 10 amenzi în valoare de 65.000 lei, din care pentru Sectia de Boli Infecțioase – laborator analize medicale a fost aplicată o amendă de 3000 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor medicale.
În cadrul controlului efectuat în luna august 2021 de către inspectorii sanitari, unitatea sanitară ploieșteană a fost amendată cu suma de 20.800 lei pentru deficiențe legate de procesul de dezinfecție și de aplicarea protocoalelor privind dezinfecția și curățenia. La secția exterioară nu au existat deficiențe constatate în acest an.
Menționăm că, în conformitate cu ultimele informații primite de la reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență, unitatea sanitară nu are autorizație la incendiu”, a transmis Ministerul Sănătății prin intermediul unui comunicat.