Cum arată Anda Adam fără pic de machiaj. Cântăreața s-a pozat fără nicio jenă

de: Ana Chivu
12 08. 2021

Fanii Andei Adam au văzut-o pe aceasta fără pic de machiaj. Cum arată celebra artistă fără make-up? Cântăreața s-a pozat astfel chiar în pat, după ce s-a trezit. Cei care o urmăresc pe rețelele de socializare au fost încântați să o vadă astfel.

Anda Adam s-a pozat fără machiaj. Cum arată vedeta?

Anda Adam este una din cele mai cunoscute artiste de la noi, iar acum urmează să-și surprindă fanii în cadrul unui proiect unde puțini au crezut că o s-o vadă. Cântăreața va participa la ‘Bravo, ai stil’ tocmai pentru că este una din solistele extrem de versatile la nivel stilistic.

Până atunci, însă, își surprinde fanii cu apariții pe rețelele de socializare. Abia trezită, Anda s-a filmat pe instagram fără machiaj, dar cu un filtru de înfrumusețare preferat de toată lumea.

Cei care o urmăresc în mediul online preferă astfel de apariții pentru că în modul acesta pare că se apropie de internauți, arătându-le ce face într-o zi obișnuită pas cu pas. Cu siguranță blondina se bucură de o perioadă bună pentru că evenimentele au revenit, iar emisiunea de stil de la Kanal D mai are puțin și începe.

Desigur că în acest timp vedeta își pregătește toate forțele și creează ținute care mai de care mai spectaculoase pentru a-și surprinde publicul. Toți abia așteaptă să o vadă pe micile ecrane într-un show unde a mai călcat doar ca jurat preț de o ediție, alături de criticii permanenți de atunci – Raluca Bădulescu, Cătălin Botezatu și Maurice Munteanu.

„Știm că publicul este foarte atent la imagine”

Anda a făcut câteva declarații despre povestea ce urmează să înceapă la ‘Bravo, ai stil’. Artista a mărturisit că știe cu siguranță că de-a lungul anilor a reușit să-și construiască o imagine stilistică unică. Vedeta a mai adăugat că este foarte încântată de noua provocare pe care o așteaptă cu sufletul la gură.

„Cred că de-a lungul timpului, am reușit să îmi construiesc o imaginie stilistică proprie, ce mă definește și mă completează, alături de muzica mea. Noi, ca artiști, știm că publicul este foarte atent la imaginea pe care noi o promovăm.

Nu de puține ori am fost trendsetter în ceea ce privește stilul vestimentar, am dat tonul și în materie de hairstyling, exemplificând în acest sens apariția mea cu breton, în videoclipul “Dacă ar fi”, când foarte multe fete au apelat la același hairstyling. Abia aștept provocarea “Bravo, ai stil! Celebrities”. Poate fata!””
Anda Adam