Cum arată Adela Popescu însărcinată în 4 luni. Imagini senzaționale cu burtica vedetei TV
Adela Popescu urmează să fie mamă pentru a treia oară. Cum arată aceasta în cea de-a patra lună de sarcină și cum se simte? Fanii sunt foarte încântați pentru faptul că celebra prezentatoare de televiziune e foarte activă pe rețelele de socializare.
Adela Popescu e însărcinată în 4 luni. Cum arată acum prezentatoarea TV?
Celebra prezentatoare de televiziune a făcut un anunț neașteptat de fani chiar la începutul noului an. Aceasta a dezvăluit în direct la „Vorbește Lumea” faptul că este însărcinată pentru a treia oară, iar că fericirea aceasta e așteptată de o bună vreme în familia sa. Viitoarea mămică s-a retras de atunci de pe micile ecrane, susținând că are nevoie de toată atenția sa în perioada specială în care se află, mai cu seamă că dorește să fie atentă la starea de sănătate în contextul actual. Fanii săi au fost plăcut surprinși de faptul că vedeta a început să fie chiar mai activă decât înainte pe rețelele de socializare, astfel că nu vor pierde legătura cu ea.
„Vom mai avea un nepoțel! Generic vorbind, adică sunt însărcinată (…) Noi ne-am mai dorit un copil, însă testul l-am făcut, după ce chiar în timpul unei emisiuni, producătoarea și alte prietene mi-au zis că am o lumină aparte. Rezultatul a fost pozitiv. Mă bucur să vă spun că mă simt foarte bine, am avut doar 2-3 zile de grețuri, în rest totul a fost și este în regulă”, a declarat vedeta la „Vorbește lumea”. „E ceva ce nu pot să explic, e o dorință a noastră, ne împlinește viața de familie. Ce să vă fac mamă dacă nu aveți grijă? Cealaltă bunică a zis: asta e mamă! Bucurie mare de tot!”, a continuat aceasta.
- Vezi pozele în galeria FOTO
„Să știi că sunt invidios pe tine”
Mesajul fratelui său care a intervenit în direct la TV a fost cu totul neașteptat, mai cu seamă că familia actriței este foarte discretă și preferă să nu se afișeze. „Surioara mea, credeai că scapi de mine? Felicitări pentru sarcină! Să știi că sunt invidios pe tine. Ești cea mai mică dintre noi și cea mai vrednică.
O să fie în familie șapte copii. Eu nu știu ce am de gând. Adela a rupt regula de doi. Ce o vrea Domnul! Surioara mea, vreau să-ți spun așa, într-o manieră oficială, că te iubesc foarte mult și, dacă vei avea nevoie în continuare de lecții de parenting, voi avea telefonul deschis pentru tine. Să nu uiți că ești sora cea mică”, a spus bărbatul.