Cum a vrut Lidl să scape de judecătoarea care i-a respins înțelegerea cu MApN. Ce a făcut avocatul
Când Ministerul Apărării Naționale (MApN) a aflat că pe raza de acțiune a radarului NATO de la Cârcea se construiește o clădire de 20 de metri înălțime, a acționat în instanță. A înaintat două cereri la Tribunalul Dolj, împotriva firmei germane Lidl. Ambele părți au ajuns, în cele din urmă, la o tranzacție extrajudiciară care nu a fost acceptată în instanță. Vezi în rândurile de mai jos cum a vrut Lidl să scape de judecătoarea care i-a respins înțelegerea cu MApN.
La începutul anului 2022, conducerea MApN s-a sesizat în legătură cu faptul că pe raza de acțiune a radarului NATO de la Cârcea se ridica o clădire de nu mai puțin de 20 de metri înălțime. Construcția nu numai că era ilegală, ci punea în pericol siguranța statului, precum și obiectivele militare NATO de la Deveselu.
Ce s-a întâmplat după înțelegerea Lidl-MApN pentru mutarea unui radar NATO
S-a întâmplat după ce Lidl a achiziționat o bucată de teren, iar primarul comunei Cârcea a dat autorizație de construcție. Planurile nu aveau să iasă așa cum au fost organizate, fiindcă MApN a depus imediat, la Tribunalul Dolj, două cereri împotriva firmei germane.
Prima cerere se referea la anularea autorizației de construire a noului depozit Lidl. A doua solicitare făcea referire la sistarea lucrărilor demarate de gigantul german în regiune. Doar că, în România, cu bani, interese personale și puțină voință poți să duci la capăt orice.
Așa se face că, în vara lui 2022, MApN și Lidl au căzut de acord asupra unei tranzacții extrajudiciare, de natură imobiliară. Cele două părți au decis ca depozitul Lidl să continue să fie construit, în timp ce radarul militar integrat în sistemul de apărare a scutului de la Deveselu ar fi urmat să fie relocat.
La Tribunalul Dolj, însă, judecătoarea Florica Dudu a dat planurile tuturor peste cap. Pe data de 20 septembrie, instanța a respins înțelegerea dintre MApN și Lidl. Procesul de judecare a intrat pe fond. Astfel, marți, 18 octombrie, a avut loc primul termen de judecată după decizia luată de Florica Dudu.
Cum a vrut Lidl să scape de judecătoarea care i-a respins înțelegerea cu MApN
La termenul de marți, 18 octombrie, avocata care reprezintă Lidl în instanță a depus două cereri, dintre care una ridică multe semne de întrebare. Prima se referă la sustragerea magistratului Florica Dudu, care a respins înțelegerea pe care firma germană o avea cu MApN. A doua solicitare are legătură cu strămutarea procesului.
În fața instanței, apărătoarea Lidl a anunțat că solicită recuzarea judecătoarei Florica Dudu. În aceeași intervenție, avocatul a precizat că a depus o cerere de strămutare a procesului la instanța superioară de la Craiova.
„Atunci nu mai fixăm niciun termen și așteptăm soluțiile în cele două cereri”, a declarat judecătoarea Florica Dudu, vizată de cererea de recuzare.
Avocata firmei germane a fost solicitat la fața locului să comenteze cele două cereri anunțate la ultimul termen de judecată, însă a refuzat cu desăvârșire să ofere declarații.
„Nu răspund la nicio întrebare”, a spus avocata, fugind de jurnaliști, potrivit Libertatea.
Prima cerere depusă de Lidl cu privire la recuzarea judecătoarei de la Tribunalul Dolj a fost respinsă în aceeași zi. A doua cerere este analizată.