Noul președinte al Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu-Buică, a decis să suspende controalele referitoare la subvențiile primite de partide în ultimii doi ani. El a fost instalat în funcție de PSD în urmă cu două săptămâni.
Potrivit legii, în fiecare an, partidele politice primesc bani de la bugetul de stat, sub forma unor subvenții, pentru a-și deconta cheltuielile de campanie. Numai că acești bani nu trebuie folosiți pentru alte scopuri, după cum AEP arată aici.
Autoritatea Electorală Permanentă pornise, sub fosta conducere, mai multe controale care vizau modul în care au fost cheltuiți acești bani în ultimii doi ani, iar printre formațiunile vizate se număra și PSD. Acum, noul șef al AEP, propus chiar de social-democrați, a explicat că aceste controale vor fi suspendate.
Ele vor fi reluate, alături de Curtea de Conturi, dar abia prin toamnă. Explicațiile au fost oferite prin intermediul unui comunicat de presă.
1. Controalele la toate formaţiunile politice privind subvenţiiile de la bugetul statului primite de acestea în anul 2017 au fost demarate în luna noiembrie a anului trecut.
2. Niciunul dintre aceste controale nu a fost finalizat, acestea urmând să se materializeze după realizarea controalelor conform prevederilor legale, împreună şi simultan cu Curtea de Conturi a României. Precizăm că, potrivit art. 42 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, controlul privind subvenţiile de la bugetul de stat va fi efectuat în mod simultan şi de Curtea de Conturi a României, conform dispoziţiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, republicată cu modificările şi completările ulterioare. Mai menţionăm că, prin Protocolul de colaborare încheiat în iunie 2012 între Autoritatea Electorală Permanentă şi Curtea de Conturi a României, cele două instituţii trebuie să includă în planul de control al fiecăreia în parte perioadele în care se vor desfăşura controale simultane la sediile centrale ale partidelor politice care primesc subvenţii de la bugetul de stat. Documentul mai prevede că, pe parcursul lunii octombrie a fiecărui an, cele două instituţii trebuie să decidă, în cadrul unei întâlniri de lucru, calendarul acţiunilor de control simultan la partidele politice finanţate de la bugetul de stat, pentru anul următor.
3. În data de 16.01.2019, Curtea de Conturi a României a transmis Autorităţii Electorale că plenul său a aprobat planul de control al subvenţiilor de la bugetul de stat acordate partidelor politice în anii 2017 şi 2018, respectiv perioada 26.08 – 12.11.2019.
4. În data de 12.03.2019, Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat Curţii de Conturi a României o întâlnire de lucru în vederea stabilirii calendarului acţiunilor de control simultan pentru fiecare formaţiune politică supusă controlului, în perioada propusă de Curtea de Conturi a României. „În concluzie, verificările efectuate de către departamentul de specialitate al AEP la partidele politice privind subvenţiile primite de la bugetul statului în anii 2017 şi 2018 au fost suspendate din cauza nerespectării prevederilor legale şi vor fi reluate, împreună şi simultan cu Curtea de Conturi a României, conform unui calendar de control agreat de ambele părţi“, se arată într-un comunicat al AEP.
Și procurorii anticorupție cer explicații despre modul în care au fost cheltuite sumele primite de PSD din bani publici. DNA s-a autosesizat în urma unei investigații jurnalistice a Newsweek.
Acolo, jurnaliștii arătau că banii s-au scurs către trusturi de presă apropiate puterii și către jurnaliști care ar fi apărat interesele celui mai mare partid din România.