13 oct. 2021 | 20:20

Cum a reușit jurnalistul Mălin Bot să îngenuncheze Antena 3: ”Eşec al psihiatriei”

News
Cum a reușit jurnalistul Mălin Bot să îngenuncheze Antena 3: ”Eşec al psihiatriei”
Cum a ingenuncheat Malin Bot Antena 3

Antena 3 a fost amendată din cauza a ce s-a zis despre jurnalistul Mălin Bot. Afirmațiile la adresa acestuia le aparțin lui Mugur Ciuvică și Mirel Curea.

Cum a reușit jurnalistul Mălin Bot să îngenuncheze Antena 3

Postul trustului Intact a fost sancţionat în şedinţa de ieri, notează paginademedia.ro. Suma cu care Antena 3 a fost amendată de către CNA este de 5.000 de lei, iar afirmațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Exces de putere”, ediția din 6 august 2021. Însuși Mălin Bot a făcut sesizarea la CNA.

Mircea Toma a fost cel care propus sancţiunea, care a fost votată cu şase voturi pentru şi două împotrivă.

Astfel, în emisiunea cu pricina s-a difuzat o înregistrare a lui Mălin Bot, care s-a dus la restaurantul La Copac din Bucureşti, unde Dan Barna, fostul preşedinte USR Plus, ar fi fost abordat de o doamnă.

Invitaţii din acea ediție a emisiunii au fost: Sarmiza Andronic (consultant politic), Mirel Curea (Evenimentul Zilei), Mugur Ciuvică, Alexandru Petrescu (PSD), Dan Podaru (PNL), Horaţiu Şerb (patron restaurant La Copac, în direct, prin telefon). Iată cum au decurs discuțiile în platou:

„Mugur Ciuvică: După care, pe ăştia atât i-a dus capul, încât să se mobilizeze să facă rău omului. S-a mobilizat cel mai bizar dintre ei, un fel de eşec al psihiatriei, s-a dus acolo, pe stradă, să facă scandal. Alţii s-au mobilizat pe la telefon. Acuma, cam ăştia sunt oamenii.

Oana Zamfir (moderator): Cert este că e o mobilizare.

Mugur Ciuvică: Am înţeles… a spus patronul restaurantului, ieri la emisiune, că Bot a agresat-o pe colega domnului Şerb. Sper să continue cu asta, adică să-i facă plângere respectivului pentru agresiune.

Mirel Curea: Mălin Bot, care este al ălorlalţi, la fel. S-a consacrat prin provocare. Provoacă situaţii. De ce? El are nevoie să provoace, ca să aibă nişte ştiri că îi prosteşte pe unii să-i dea nişte bani pe ştirile pe care tot el le-a provocat. Şi atuncea, eu… m-a ameninţat că îmi face plângere penală, abia aştept!

Eu le recomand oamenilor care sunt provocaţi de oamenii ăştia să-i provoace şi ei, şi să le răspundă pe măsură şi să vadă căruia îi cedează nervii primul, că în felul ăsta intri în regimul legimitei apărări şi îl pui la punct rapid de tot.

Mirel Curea: Care sum spune domnul Ciuvică, sunt eşecuri ale psihiatriei.”

Antena 3, aproape de o altă amendă

La aceeași ședință însă, Antena 3 a fost aproape să mai încaseze o amendă. Mircea Toma a propus amenda de 10.000 de lei pentru emisiunea „Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu, din data de 8 august. Atunci s-a vorbit despre Clotilde Armand şi voturile furate, iar Toma a considerat că a fost lipsă de imparţialitate. Propunerea de amendă a lui Toma nu a trecut.

„Aş începe cu Mălin Bot. Cred că postul trebuia să-i acorde măcar posibilitatea să intervină, fie şi telefonic. Faptul că a fost difuzată înregistrarea pe care chiar Mălin Bot a făcut-o, repet, chiar nu are legătură cu subiectul care îl priveşte direct – cine este Mălin Bot şi ce face dânsul. ”, a zis acesta.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Zodii care vor atrage toate privirile de Revelion. Vor fi în centrul atenției în noaptea dintre ani
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro