Cum a reușit Gheorghe Turda să cânte pentru 7 președinți americani. Ce a făcut cu Nicolae Ceaușescu

de: Anca Lupescu
06 03. 2021

Gheorghe Turda împlinește astăzi, 6 martie, 73 de ani. Are o carieră vastă și se poate lăuda că a călătorit în multe colțuri ale lumii. Artistul a fost în Statele Unite ale Americii de 42 de ori.

Născut în comuna Săpânța, județul Maramureș, Gheorghe Turda este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din România. El a cântat pentru mai mulți președinți americani și are extrem de multe poveștiri și amintiri de spus nepoților.

Gheorgeh Turda a oferit un interviu publicației impact.ro, în care a vorbit despre călătoriile sale și amintirile pe care le-a adunat în decursul anilor.

Gheorghe Turda a cântat pentru mai mulți președinți americani

”Am fost în America, până acum, de 42 de ori. Sunt în topul artiștilor care au trecut balta mare, cum îmi place mie să spun. Prima dată am ajuns în Mexic, cu delegația României, dar în America am cântat pentru prima dată în anul 1976. În 1978 am fost iar în SUA, cu delegația lui Nicolae Ceaușescu. Am cântat pentru Nixon, lui Ford i-am cântat în România, iar președintelui Jimmy Carter, tot în SUA, în 1976, la Bicentenarul american de la Washington. Și președintelui Ronald Reagan i-am cântat în SUA, lui Bill Clinton, la Chicago, lui Obama la New York, iar președintelui Bush la București, la un eveniment în Piața Revoluției. În America am fost ultima dată în 2011, cu Gyuri Pascu, la comunitatea de români din Seattle, şi am susţinut un concert pentru a aduna fonduri pentru construirea unei biserici. Din donaţii, s-au adunat 110.000 de dolari, o sumă foarte frumuşică”, a declarat Gheorghe Turda.

Dintre toate aniversările pe care le-a avut, artistul  a vorbit despre ele mai frumoase petreceri din viața lui. Gheorghe Turda își amintește cu dor că pe vremea când soția lui trăia, aniversările în familie erau speciale.

”La aniversările din familie, în perioada în care trăia soția mea, fetele îmi făceau surprize și îmi cântau, una la pian, respectiv Anca, și cealaltă, Voichița, îmi făcea o urare în terță. Dar pentru mine cel mai frumos cadou a fost atunci când m-a serbat Marioara Murărescu, la Ansamblul Ciocârlia. Ea a prezentat spectacolul meu”.

”Iar fetele mele au apărut pe scenă, iar Anca, tot așa, mi-a cântat la pian, iar Voichița a dansat în costum popular. Nu au îmbrățișat o carieră muzicală, dar nepoțica mea, Antonia, de 14 ani, îmi calcă pe urme. Antonia are o voce foarte bună. Este elevă în clasa a-Vll-a, la pictură și mulaj. Antonia este fetița fiicei mele, Anca. De la ea mai am un nepoțel, de 7 ani, Petru. De la Voichița am un nepoțel, de 9 ani, Tudor”, mai spune artistul.

S-au împlinit 11 ani de când soția lui Gheorghe Turda a murit. Artistul a încercat să își refacă viața, dar nu a reușit să treacă peste tragedia care l-a marcat.

”Soției mele i s-a declanșat o boală teribilă, leucemie cronică trombocitară, în timpul unui turneu în Japonia, în 1987. A fost prim-balerină solistă a Ansamblului Rapsodia. Turneul a fost de 35 de zile, iar noi am avut 32 de concerte și nu prea ne-am odihnit. Eu cred că boala ei a apărut din cauza radiațiilor din 1945, care ar mai fi și acum în zonă. S-a prăpădit după un chin îndelungat, de 20 de ani, timp în care s-a tot luptat cu această boală. Pe 24 ianuarie s-au împlinit 11 ani de la moartea soției. Nimeni nu o va putea înlocui”, a spus artistul. 

La împlinirea a 73 de ani, cântărețul spune că petrece alături de familie, fetele și nepoții săi, dar și câțiva prieteni apropiați. Având în vedere pandemia de coronavirus, artistul a declarat că respectă regulile de distanțare socială și evită petrecerile cu mulți oameni.

” Mă serbez doar cu fetele, nepoții și cu două familii din afară. Pe timp de pandemie nu se poate mai mult. Așa că respect cele 10 persoane, conform restricțiilor impuse de autorități. Atât permite legea. Dar telefoane si mesaje primesc cu mare plăcere. M-am serbat vineri și dimineața și seara la Etno TV, cu telespectatorii”, afirmă el.