Cum a reacționat Raluca după anunțul lui Walter Zenga. Parcă nu suferă deloc
Raluca și Walter Zenga divorțează după 14 ani de căsnicie. Anunțul a fost făcut chiar de antrenor, pe o rețea de socializare, în descrierea unei fotografii cu mama copiilor lui, în care o bandă roșie îi desparte. Reacția blondinei, după ce soțul a confirmat separarea.
Raluca și Walter Zenga nu mai formează un cuplu. Prima reacție a blondinei după ce antrenorul a recunoscut că i-a cerut divorțul
Formau o familie de 10, cu doi copii superbi și aproape tot ce își puteau dori. De aproape 17 ani aveau un tot, însă rareori au locuit sub același acoperiș. În urmă cu un an, Raluca a vorbit despre relația la distanță pe care o are cu soțul ei, într-un interviu pentru Antena Stars. Spunea că așa s-au obișnuit, iar meseria lui îi impune să stea departe de familie.
În urmă cu șase luni, ambii apăreau ”La Măruță”, fiecare din locul în care se afla, vorbind despre cum se simt, fiind despărțiți de pandemie. Acum trei luni, când zvnonurile despre divorț s-au întărit, iar apropiații povesteau în presă că cei doi sunt din ce în ce mai distanți, Raluca a vorbit la ”Teo Show” despre acest subiect, afirmând că ei sunt bine.
Pe 6 octombrie a venit confirmarea, dar din partea soțului. Walter Zenga a anunțat pe Instagram că el și Raluca vor divorța după 17 ani de relație și 14 de căsnicie.
„Ceea ce a apărut in ultime zile in mass-media, cu privire la divorțul familie Zenga, este adevărat! Eu și soția mea, Raluca, nu mai formăm un cuplu de ceva timp, din păcate, relațiile dintre noi s-au răcit, atât din cauza distanței dintre noi, creată și din cauza jobului meu de antrenor, dar și pentru că nu o mai recunosc deloc pe femeia care mi-a stat alături timp de 14 ani de căsnicie!”, scrie antrenorul.
„Soția mea este schimbată radical, a decis să o ia pe un alt drum pe care va merge singură de acum încolo!”, completează el.
- Cei doi au depus deja actele la Curtea de Apel din Dubai. Ei s-au căsătorit în anul 2006 și au împreună doi copii.
Cum se simte femeia?
Raluca Zenga a păstrat tăcerea în legătură cu ultimele evenimente din viața lor de cuplu. Însă, în urma dezvăluirilor făcute de soț, aceasta a postat un story pe Instagram din care reiese că a ascultat sfatul prietenilor de a trece cu zâmbetul pe buze peste această perioadă.
„Mulțumesc pentru iubirea voastră”, le-a transmis ea celor care au sprijinit-o, alături de câteva imagini surprinse în Dubai.
Fanatik.ro scrie că Walter Zenga s-a mutat singur într-un apartament din Dubai, în timp ce Raluca Zenga continuă să trăiască în vila lor din Palm Jumeirah. Cei doi copii ai lor petrec timp separat cu părinții lor.