În această dimineață, Oana Roman anunța trecerea în neființă a mamei sale, Mioara Roman, la vârsta de 83 de ani. Rămân în urma sa amintirile, bune și rele, dar și multă durere. Printre momentele de cumpănă din viața Mioarei Roman a fost și cel din 1989, când soțul acesteia, Petre Roman apărea la televizor, în vâltoarea Revoluției. Citește mai departe și află cum a reacționat Mioara Roman când a văzut că Petre Roman apare la televizor, la Revoluție.
Decembie 1989, data de 22, este momentul declanșării revoltei în masă a românilor la București, în fața CC al PCR. În aceeași seară, grupul de revoluționari, în frunte cu Ion Caramitru și Mircea Dinescu, apare la televizor strigând „Am Învins!”.
Vezi și: Oana Roman vorbește despre mama sa. „A fost într-o stare greu de imaginat!”
Mioara Roman, respectabilul profesor universitar, este acasă, alături de fiicele sale, iar una dintre ele o strigă spunându-i că tatăl lor, Petre Roman este la televizor:
„Mama, vino, ca e tata la televizor
– Termină cu prostiile!
– Mama, îți spun că e tata la televizor!
Am venit, l-am văzut și…
– Nu se poate să-mi faci așa ceva!”
Acest fragment, extrem de important din viața regretatei Mioara Roman, apare cu multe detalii, într-o carte apărută în 2016 la editura Libris, „Prețul libertății. Însemnari despre revoluția mea”, pe vremea când avea 75 de ani.
În aceeași carte, Mioara Roman recunoaște că momentul Decembrie 1989, ca pentru toți ceilalți, a însemnat mult, dar poate cu mai multă intensitate, având în vedere că soțul, Petre Roman, era chiar în mijlocul acelor zile sângeroase:
„Aventura mea a fost, însă, mai degrabă cea a soţiei şi mamei. Iar când aventura ta personală se conjuga la timpul istoriei, ea poate deveni opresivă.
După 1989, mai multe evenimente, istorice, se pare, mi-au invadat viaţă şi mi-au îngrădit libertatea personală prin poveri adeseori greu de purtat..”, scria Mioara Roman în aceeași carte de memorii.
Vezi și: A încetat din viața fosta soție a lui Petre Roman. „Mama nu mai este printre noi”
Așa cum povestea fiica sa, Oana Roman, problemele de sănătate s-au agravat în ultimii ani, fiind internată, la un moment dat, într-un sanatoriu, pentru a fi sub observația unor specialiști. Din păcate, Mioara Roman săa stins din viață cu nici două luni îniante de aîmplini vârsta de 84 de ani, pe 19 aprilie. De altfel, Oana Roman a fost cea care a anunțat decesul acesteia, într-o postare pe rețelele de socializare:
„Drum lin, mama mea bună și frumoasă! Îngerii să te vegheze și să povestești tuturor, acolo sus, toate lucrurile minunate pe care le povestea aici.
Tot ce sunt îți datorez! Mulțumesc, mămica mea, pentru tot! Te iubesc și te vor iubi mereu! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, a scris Oana Roman.
Având și o formă agresivă a bolii Parkinson, din primele informații, se pare că ar fi suferit un stop cardiac, ceea ce a dus la deces.