Cum a pierdut PSD în fața lui Klaus Iohannis. Declarațiile care i-au costat scump pe social-democrați
Partidul Social Democrat a scăzut în sondaje! Vinovat pentru scăderea PSD în preferințele românilor ar fi chiar președintele Klaus Iohannis, care a făcut acuzații dure la adresa social-democraților. Acesta a spus că PSD face înțelegeri în birouri secrete pentru vânzarea Ardealului către unguri!
PSD a scăzut în sondaje, după acuzațiile președintelui Klaus Iohannis
Acest atac al președintelui României i-a costat destul de scump pe social-democrați, după cu au recunoscut chiar ei. În ultimul sondaj de opinie comandat chiar de PSD se vede cu ochiul liber că partidul a fost puternic afectat de acuzaţiile lansate de preşedintele Klaus Iohannis, după cum au declarat surse din conducerea PSD pentru Adevărul.
”În ultimii 20 de ani, PSD s-a consolidat pe trei piloni: partidul specialiştilor, partidul care apără interesele românilor şi partidul bunăstării. După epoca Dragnea, în care au fost promovaţi în funcţii doar oamenii săi de încredere, PSD şi-a pierdut această etichetă. Nu poţi să defilezi cu Dănuţ Andruşcă. Au mai rămas ceilalţi doi piloni.
”A lovit exact în electoratul tradiţional al PSD”
Klaus Iohannis a lovit exact în electoratul tradiţional al PSD, care se regăsea în mesajele naţionaliste. A fost un mesaj foarte bine ţintit, care ne-a adus o pierdere de cel puţin trei procente. Iohannis şi PNL nu au câştigat mare lucru, dar noi am pierdut, pentru că unii oameni chiar au crezut că PSD vinde Ardealul, deşi noi nu mai suntem la guvernare. A mai rămas doar mesajul bunăstării, pe care PNL încearcă să-l distrugă ca fiind nesustenabil din punct de vedere economic. Totuşi, românii au simţit creşterea pensiilor şi a salariilor”, a explicat unul dintre liderii PSD pentru Adevărul.
PNL este cotat cu 32,6% din opţiunile de vot pentru alegerile parlamentare, faţă de 33% luna trecută, potrivit sondajului realizat de IMAS la comanda Europa FM. PSD s-a întors la 23%, scorul din epoca Viorica Dăncilă, chiar dacă Marcel Ciolacu încearcă să reformeze partidul. Spre surprinderea tuturor, ProRomânia a crescut trei procente faţă de luna trecută, ajungând la 11%. USR bifează o uşoară creştere, iar PLUS stagnează.
Mesajul lui Klaus Iohannis a ajuns până la Bruxelles
Acuzațiile președintelui KlausIohannis, după adotarea tacită a unui proiect de lege care dădea Ținutul Secuiesc ungurilor, a fost auzit până la Bruxelles.
”Declaraţia a fost preluată de presa internaţională pentru că nu corespunde cu valorile europene arătate de preşedinte. Reacţia cea mai vehementă a venit chiar din partea europarlamentarilor germani. Imaginea lui Klaus Iohannis era una diferită. Cred că acţiunile preşedintelui vor fi atent analizate în perioada următoare. Sper să invăţăm din ce s-a întâmplat şi să nu credem că luptele interne nu sunt auzite afară”, a declarat pentru Adevărul europarlamentarul PSD Victor Negrescu a răspuns.