Mai este puțin până când, oficial, Smiley și iubita sa, Gina Pistol, vor deveni părinți. Emoțiile și nerăbdarea se văd în ultima vreme în postările celor doi din spațiul public. Ba mai mult de-atât, Smiley a lăsat la o parte discreția. În cele mai recente postări artistul dovedește tot mai mult că este un îndrăgostit iremediabil.
Dacă până de curând puțină lume știa de relația dintre Smiley și Gina Pistol, după ce totul a fost descoperit, artistul a decis să lase de-o parte discreția. Astfel că, în mai toate postările sale de pe rețelele de socializare, face în fiecare zi câte un gest care arată cât de îndrăgostit este de partenera sa, Gina Pistol.
Fanii lui Smiley au avut ce vedea, când vine vorba de pozele postate de artist, mai ales în ultima vreme. Marea majoritate a acestor poze sunt defapt gesturi prin care Smiley dovedește că este un îndrăgostit iremediabil. Mai ales acum, când mai este foarte puțin până când Smiley și Gina vor deveni părinți, pozele publicate dovedesc faptul că emoția și nerăbdare au pus stăpânire pe Smiley.
Cât despre faptul că partenera sa îi va aduce pe lume o fetiță, fericitul și îndrăgostitul Smiley declara, la scurt timp după aflarea veștii:
„Vestea a fost o mare bucurie și o mare surpriză pentru amândoi, o surpriză cum nu se poate mai frumoasă. Am preferat să păstrăm vestea pentru noi până în momentul în care vom fi siguri că toate lucrurile sunt așa cum trebuie.
După cum știm cu toții, primul trimestru este cel mai greu. Mai ales că o femeie este trecută de 35 de ani… Am păstrat secretul între noi doi, nu au știut nici prietenii, nici familia”, a declarat Smiley.
Cei doi viitori părinți s-au pregătit intens pentru venirea pe lume a bebelușului. Astfel că Smiley a cam cheltuit ceva bani pentru asta, scoțând din buzunar aproximativ 300.000 de euro. Banii au fost cheltuiți pe noua locuință a fericitului cuplu, aceasta fiind deja pregătită pentru micul bebeluș.
Surse apropiate cuplului spun că deja au stabilit și nașii viitorului lor bebeluș, în persoana lui Adrian Sârbu. „Adrian Sârbu este mentorul lui Smiley. Ei sunt extrem de apropiați, vorbesc foarte mult, se sfătuiesc. Și nu de acum, ci de mai bine de un deceniu”, ne-au spus apropiații celor doi. Recent, că tot am menționat pregătirile făcute de Smiley și Gina pentru fetița care trebuie să vină pe lume, viitoarea mămică anunța recent care au fost ultimele pregătiri în camera micuței, spunând că:
”Tocmai ce au terminat de pus tapetul în camera fetiței. S-au mișcat foarte repede. Au lăsat și ordine, curățenie în urma lor. Încep să am emoții. Arată superb. Superb arată. Nu-mi imaginam că o să iasă atât de frumos.
Mai am de luat mobilierul după Revelion și gata. Mai am puțin. Încep să am emoții”, a spus Gina Pistol pe rețelele de socializare.