Cum a început, de fapt, relația dintre Speak și Ștefania. Nici cu Adelina Pestrițu nu a făcut asta
În octombrie 2016, Speak și Adelina Pestrițu și-au spus adio, după doi ani și jumătate de relație. Cei doi s-au mutat împreună la numai o lună de relație, iar mulți îi vedeau ca pe cuplul perfect. Iată că lucrurile nu au evoluat în direcția în care credeau unii, iar cei doi s-au despărțit.
Cum a început, de fapt, relația dintre Speak și Ștefania
Speak a suferit mult după despărțirea de Adelina Pestrițu, însă, după un an, soarele a ieșit pe strada sa. S-a îndrăgostit de Ștefania, alias Libelula. Aceasta a apărut în videoclipul său, dar a avut și colaborări muzicale cu acesta. Acum, după trei ani de relație, cei doi au dat cărțile pe față despre relația lor. Speak a povestit la ”Răi da` buni” că el a făcut primul pas și că, mai mult decât atât, cu Ștefania se simte în largul său, așa cum nu s-a mai simțit cu nimeni altcineva.
”Eu am făcut primul pas în a ne cunoaște, deși eu sunt mai timid. Am fost și eu bărbat o dată. Atunci când îți propui să te combini, nu se întâmplă nimic. Lasă să se întâmple. Pot să îi zic orice partenerului. E prima oară în viața mea când pot să fac asta. Nu m-am simțit niciodată mai în largul meu”, a povestit Speak.
În schimb, Ștefania a ținut să precizeze că cel mai mare atu al relației lor este acela că sunt foarte buni prieteni.
”Nu i-am dat semnale că ar trebui să facă vreun pas. S-a întâmplat. Noi suntem foarte buni prieteni și ăsta e cel mai mare atu al nostru.”, a declarat Ștefania, iubita lui Speak.
Adelina a anunțat despărțirea de Speak
În ce privește fosta relație a lui Speak, cea cu Adelina Pestrițu, anunțul despărțirii l-a făcut frumoasa brunetă pe paginile de socializare.
„După doi ani şi jumătate de relaţie, am decis împreună cu Ştefan (Speak) să mergem pe drumuri separate. Nu o să dezbatem nicăieri motivele care ne-au adus în acest punct, nu suntem nici primii, dar nici ultimii care trec prin asta, fiecare cuplu are povestea lui care nu întotdeauna se derulează aşa cum se proiectează la început. Relaţia noastră a fost una foarte frumoasă, îl apreciez mult pe Ştefan ca om şi că artist şi sunt recunoscătoare pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit împreună. Sperăm că lumea să ne înţeleagă şi să ne respecte decizia de a nu vorbi despre acest subiect care ţine strict de sufletele noastre. Vă mulţumesc pentru înţelegere!”