Selly a schimbat recent prefixul, iar vârsta de 20 de ani nu putea rămâne necelebrată. Prezentatorul de la Prima TV a dat o petrecere privată, unde și-a chemat iubita, cei mai buni prieteni și câțiva maneliști de renume pentru a întreține fundalul sonor. Cheful s-a lăsat cu amenzi, fiindcă restricțiile au fost uitate, Poliția aflând de desfrâu de pe Instagram. Sancțiunile au fost usturătoare, în special pentru sărbătorit. Imagini cu tânărul din 5GANG după scandalul de la petrecerea aniversară.
Polițiștii au dat amenzi în valoare de 15.000 de lei pentru petrecerea organizată de Selly cu ocazia zilei sale de naștere. Sărbătoritul s-a numărat printre cei sancționați cu o amendă usturătoare. Reprezentanți ai Poliției Ilfov au precizat într-un comunicat remis presei că s-au încălcat normele de protecție sanitară impuse în contextul pandemiei la evenimentul în cauză.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, cu privire la faptul că a fost organizat un eveniment privat, la data de 28 februarie a.c., polițiștii orașului Snagov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în orașul Snagov a fost organizat un eveniment privat, la care au participat peste 20 de persoane, încălcând normele de protecție sanitară.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, până la acest moment, proprietarul societății, un participant și organizatorul evenimentului. Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală”, au precizat autoritățile.
Nu este exclus ca în zilele următoare numărul amenzilor să crească, deoarece oamenii legii, pe baza imaginilor din mediul virtual, vor să găsească și alte persoane care au mai participat la chermeză. Până la noi ”victime”, fotografii Impact l-au surprins pe Selly în timp ce-și ridica actele înștiințare de amendă.
Tânărul a primit 10.000 de lei, cu posibilitatea ca suma să fie redusă cu 50% dacă va plăti în termen de 15 zile. Gurile rele susțin că vedeta Prima TV ar fi fost însoțită la sediul Poliției de avocatul său, pentru a contesta amenda în justiție, având dreptul să tăgăduiască penalizarea în 15 zile de la fixarea acesteia.
„Înțeleg că nu a fost doar domnul Tzancă, ci și domnul Biju. El e tot în același sector de activitate. Nu ai nicio nedumerire, că eu mă pregăteam să spulber. Textul era: „de nu era pandemia, de duceam la Han, te duceam la Mia/ te duceam în țări străine” Astea sunt două locații”, a comentat vedeta Antena 1.
Știre în curs de actualizare.