Fostul ministru al Finanțelor și secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu a fost implicat într-un accident rutier cât se poate de grav, pe 26 decembrie 2019. Acesta a provocat un impact în trafic, în urma căruia au decedat două persoane, pe DN7, în județul Argeș. Autoritățile nu au oferit foarte multe detalii în legătură cu ce s-a întâmplat la fața locului, însă martorii au oferit detalii cutremurătoare.
Politicianul ar fi intrat pe contrasens cu autoturismul său, după care a lovit frontal o altă mașină, care circula în mod regulamentar. În urma ciocnirii foarte violente, doi oameni care se aflau în celălalt vehicul au murit, iar fostul ministru a fost transportat de urgență la spital, fiind preluat de un echipaj. Printre detaliile care au ieșit la iveală, la mai bine de două zile de la momentul șocant care s-a petrecut în dimineața de joi, a fost și cel că Daniel Chițoiu s-ar fi ridicat pe propriile picioare, imediat după impactul violent.
Nu doar atât, pentru că fostul ministru de Finanțe a fost chiar surprins cu ajutorul camerelor de filmat când mergea pe lângă un polițist, la scurt timp după producerea accidentului rutier. Tragedia s-a petrecut în localitatea Cotmeana, din județul Argeș, Daniel Chițoiu fiind transportat ulterior la spital, pe o targă.
Detaliul surprinzător a ieșit la iveală de curând și a fost confirmat și de către martorii care au asistat la scenele de groază. Printre leziunile suferite de fostul ministru, cadrele medicale au menționat că ar fi vorba de câteva coaste rupte, potrivit Digi24. Fostul ministru a fost adus și la Spitalul de Urgență Floreasca, din Capitală, în seara de joi, fiind diagnosticat cu un traumatism toracic în urma accidentului rutier. Victimele lui Daniel Chițoiu, soț și soție, au murit în urma impactului grav, Dacia Logan a acestora fiind condusă de către bărbatul de 82 de ani, pe când politicianul se afla într-un autoturism marca Audi.