În urmă cu câteva zile, Florin Cîțu a declarat că „economia României va avea zero creștere economică” și că urmează o adevărată criză. Astăzi, președintele Senatului României a fost surprins în Dorobanți, la o bere.
Președintele Senatului României a avut ceva timp liber și a fost surprins de fotoreporterii gândul.ro (vezi imaginile aici) la o terasă din Dorobanți bucurându-se de o bere rece, având în vedere că temperaturile au crescut. Înainte de a ajuns la terasă a făcut o plimbare.
La un moment dat, Florin Cîțu s-a întâlnit cu două doamne, cu care a purtat un dialog simpatic, judecând după gesturi și expresiile fețelor. La terasă a savurat berea rece alături de un SPP-ist care îi asigura paza. În imagini a fost surprins doar un agent, însă președintele Senatului este păzit în permanență de 4 SPP-iști.
După ce și-a dat demisia de la conducerea PNL, fostul premier Florin Cîțu a anunțat că urmează o criză economică puternică în România și că este prea târziu să schimbăm acest lucru. De asemenea, a postat pe pagina sa de Facebook o listă cu o serie de măsuri care ar duce la revenirea economiei în a doua parte a anului 2023.
„Economia României va avea o creştere economică aproape de zero anul acesta. Bugetul este construit pe o creştere economică de 4.6%. Cu o probabiliate destul de mare vom intra într-o criză economică severă. Această prăbuşire a economiei nu mai poate fi evitată acum. Este prea târziu.
Fără aceste măsuri, criza economică poate să se întindă până în 2025/2026. Nicio propagandă nu poate să omoare adevărul. Doar competiţia, liberă şi transparentă, este soluţia pentru o economie puternică şi avansată”, spune el.
Președintele Senatului României, Florin Cîțu, a făcut o vizită oficială în SUA, fiind însoțit de vicepreședinții instituției, Robert Cazanciuc și Alina Gorghiu, vicepreședinta Comisiei pentru politică externă, Roberta Anastase, Ion Narcis Miercescu, secretarul Biroului Permanent din partea USR, Ștefan Radu Oprea, liderul Grupului parlamentar PSD și de Turos Lorand, liderului Grupului parlamentar al UDMR.
Vizita lui Florin Cîțu în Statele Unite ale Americii și a delegației care l-a însoțit a costat circa 45.000 de euro. Președintele Senatului s-a întâlnit cu președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, și cu liderul republicanilor din Camera Reprezentanților, Kevin McCarhy.