După Campionatul Mondial de Înot de la Fukuoka 2023, David Popovici a ales să petreacă timpul cu iubita sa, Taisia Nituleasa. Cei doi au imortalizat momentul și l-au postat pe rețelele de socializare. Campionul, în vârstă de 18 ani, are o relație stabilă.
David Popovici i-a surprins pe următorii săi de pe Instagram cu o fotografie. Taisia, iubita sa a postat o fotografie alături de îndrăgitul sportiv, cu care a petrecut timp împreună. Fotografia a fost postată la scurt timp după campionatul mondial la înot. În urma competiței, sportivul s-a clasat pe locul șase. Chiar dacă nu a fost o perfomanță perfectă, tânărul a spus că a avut multe de învățat.
”Cred că prefer să fiu un sportiv mai degrabă complet, sau mai complex, învățând să pierd și cum să gestionez o pierdere și să pot să învăț din asta. Prefer să fiu așa, decât să fiu un robot perfect care câștigă întotdeauna. Și cum vorbeam și cu antrenorul meu ieri, într-un mod bizar, e eliberator cumva, să știu că nu sunt perfect, să pot să scap într-o vreme de așteptările pe care mi le-am impus și creat eu mie.
Și așa că e parcă o gură de aer proaspăt să mai simți cum e așa, să-mi demonstrez că, băi, nu vine totul la pachet și gata – trebuie să muncesc pentru ce vreau să ating.”, a declarat David Popovici, după Campionatul Mondial din Japonia.
Te-ar putea interesa și: David Popovici ia o pauză de la înot, după înfrângerea de la Mondiale. Mesajul, viral pe Internet: ”Să am grijă de psihicul meu”
După Campionatul Mondial din Japonia, David Popovici va lua o mică vacanță, după care va începe din nou antrenamentele. Între timp, campionul a petrecut mai multe momente frumoase alături de iubita sa. Cei doi au fost colegi la Colegiul George Coșbuc, din Capitală.
În fotografia postată de iubita sa, se poate observa că cei doi zâmbesc, semn că sunt fericiți unul în compania altuia. Sportivul a optat pentru purtarea unei ținute casual, formate dintr-o cămașă și o pereche de pantaloni negri. De cealaltă parte, iubita sa, Taisia a optat pentru purtarea unei rochii de tricot de culoare portocalie.
David Popovici a devenit cunoscut după ce, în 2022, a câștigat o probă de 200 de m, care i-a adus titlul de cel mai tânăr campion mondial. Totodată, sportivul deține și recordul mondial la seniori și la juniori la proba de 100 m liber, precum și recordul mondial la juniori, la 200 m liber.
Te-ar putea interesa și: David Popovici s-a întors în România. Primele declarații după ce a pierdut finala de la CM din Japonia: ”Nu există magie”