30 iul. 2020 | 16:34

Cum a fost posibil ca doi deținuți să fie eliberați din greșeală de la Jilava. Cazul care a uluit România

Știri generale
Cum a fost posibil ca doi deținuți să fie eliberați din greșeală de la Jilava. Cazul care a uluit România
Cum a fost posibil ca doi deținuți să fie eliberați din greșeală de la Jilava. Cazul care a uluit România

Doi deținuți de la Jilava au fost eliberați, miercuri, din greșeală, înainte să le expire condamnările. Aceștia aveau de executat pedepse de până în 3 ani de închisoare pentru loviri și alte violențe, respectiv tulburarea liniștii publice. Polițiștii i-au găsit după câteva ore și i-au dus înapoi în detenție. ANP a început ancheta.

Doi deținuți de la Jilava au fost eliberați din greșeală. ANP a început ancheta

Conform unui comunicat transmis de comisarul-șef Cristian Erving Micu, purtător de cuvânt al Penitenciarului București Jilava, eroarea funcționarilor responsabili cu gestionarea documentelor de evidență, sesizată în scurt timp, a fost notificată structurilor MAI, în vederea acordării de sprijin pentru localizarea și reîncarcerarea celor două persoane.

În aceeași zi, în jurul orei 23:00, cei doi deținuți eliberați au fost identificați și conduși înapoi la penitenciar, pentru a executa timpul rămas din condamnări. După incident, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a început o anchetă pentru a afla cum s-a întâmplat ca aceștia să fie eliberați înainte de termen.

„Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a dispus efectuarea de verificări în vederea identificării cauzelor și vulnerabilităților privind activitatea Sectorului Evidență Deținuți, urmând ca, în raport de concluzii, să fie dispuse măsuri în conformitate cu prevederile legale.

În jurul orei 23,00: aceștia au fost identificați şi conduși la Penitenciarul Bucureşti-Jilava, pentru continuarea executării pedepsei”, informează sursa citată.

Ambii făcuseră cerere de eliberare condiționată

Dosarele celor doi deținuți erau la tribunalul Ilfov, în contestație. După ce au realizat că i-au eliberat din greșeală, cei de la penitenciar i-au sunat. Unul dintre inculpați a sunat la 112 la ora 21:40, fiind ulterior preluat de polițiștii de la secția 11, apoi după 50 de minute de agenții de la penitenciar. Cel de-al doilea a fost găsit de o patrulă în Centrul Vechi, fiind, de asemenea, reținut și dus direct la Jilava.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro