Cum a fost inaugurată o grădiniță în plină pandemie. Chiar dacă făceau ore online, copiii au fost chemați să cânte și să danseze

Cum a fost inaugurată o grădiniță în plină pandemie. Chiar dacă făceau ore online, copiii au fost chemați să cânte și să danseze
Grădiniță inaugurată cu copii dansând în plină pandemie

O grădiniță din Focșani a fost inaugurată cu dansuri și cântece, iar copiii au fost chemați de acasă, chiar dacă făceau ore online din cauza numărului mare de cazuri Covid. La sfârșit, oficialii și-au dat jos măștile pentru a poza.

Ce spun oficialii DSP

La eveniment au participat Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani, Doina Dima, directorul grădiniței, șefa Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, Daniela Marchitan și mai mulți consilieri locali. De asemenea, prezenți au fost și copiii, care au dansat și cântat pentru public.

Cu toate acestea, directoarea Grădiniței 18 din Focșani a spus că toți cei prezenți la inaugurarea instituției de învățământ erau vaccinați, iar organizarea acesteia a fost ideea ei. Până acum, s-au făcut ore online deoarece sediul trebuia reabilitat, a precizat aceasta.

“Personalitățile prezente sunt vaccinate, noi am făcut cursuri online din cauza lipsei de spațiu adecvat până la inaugurarea sediului reabilitat. Eu am organizat evenimentul, cine sunt eu să-i lipsesc pe copii de această bucurie?”, a declarat Doina Dima, dorectorul Grădiniței 18, pentru G4Media.ro

Totodată, grădinița are nevoie de autorizație de la DSP Vrancea pentru ca orele să fie desfășurate fizic, autorizație pe care unitatea de învățământ nu o are. Oficialii DSP au precizat că vor ancheta evenimentul, care a fost transmis live pe pagina de Facebook a primăriei Focșani.

“Direcția de Sănătate Publică Vrancea nu a eliberat autorizare de funcționare pentru Grădinița 18 pentru că nu a fost solicitată”, a declarat, pentru G4 Media, medicul Cornelia Drăgună, responsabil DSP pentru grădinițe.

Din ce în ce mai mulți părinți își retrag copiii de la școală

Tot mai mulți părinți decid să-și retragă părinții de la școală. Majoritatea au decis acest lucru din caza pandemiei, iar unii se ocupă personal de lecțiile copiilor, fără ca cei mici să mai participe la ore. Alți părinți recurg la așa zisele școli-umbrelă din străinătate, deoarece singurii care pot face școala de acasă sunt copiii cu probleme de sănătate, din punct de vedere legal.

Circa 100 de copii, doar din Suceava, Timiș și Bihor, se află în sistem homeschooling sau școala de acasă. Unii părinți nu au timpul necesar pentru a se ocupa personal de cei mici, așa că apelează la un tutore, care se ocupă în grup de mai mulți copii.

Pe de cealaltă parte, specialiștii spun că sunt și aspecte negative în ceea ce privește homescooling-ul. De exemplu, copii se obișnuiesc să stea foarte mult acasă, iar abilitățile lor de socializare vor fi mult mai scăzute.

Urmăriți Playtech.ro și pe