După valul de speculații cu privire la starea de sănătate și problemele medicale cu care s-ar confrunta, fostul lider PSD a decis să înceapă noul an cu un mic răsfăț, însă a avut parte de o piedică. Cum a apărut Liviu Dragnea într-o cafenea din București, puțini l-au văzut așa pe politician.
Mult timp, a fost în prima linie a scenei politice de la noi din țară. Viața lui s-a schimbat radical în 2019, când a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare. Politicianul a fost eliberat condiționat după doi ani petrecuți în spatele gratiilor.
La scurt timp după ce s-a putut bucura din nou de libertate, în spațiul public au apărut zvonuri legate de unele probleme de sănătate cu care s-ar confrunta. A urmat apoi despărțirea de Irina Tănase, separare din care nu au lipsit speculațiile cu privire la presupusa infidelitate a femeii.
În ultimele luni ale anului 2023, în spațiul public s-a vehiculat că Liviu Dragnea a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență, fiind chiar internat într-un spital din străinătate, intervenția specialiștilor i-ar fi salvat viața.
În ciuda speculațiilor, politicianul nu a oferit lămuriri, însă a decis să facă un pas în spate, apare tot mai rar. A fost surprins recent de o echipă de fotojurnaliști, într-un cadru în care românii nu sunt obișnuiți să îl vadă: într-o cafenea. Îmbrăcat la patru ace, într-un costum impecabil, acesta a studiat pachetele de pe rafturi, însă a ținut să își exprime o nemulțumire angajaților localului.
Potrivit SpyNews, Liviu Dragnea era deranjat de faptul că site-ul cafenelei nu era funcțional, obligându-l astfel să se deplaseze până la locație pentru a-și cumpăra cafeaua preferată. După un scurt schimb de replici cu angajații, fostul lider PSD a petrecut câteva minute alegându-și soiurile preferate, așa cum se poate vedea în galeria foto de mai sus.
Te-ar putea interesa și: Liviu Dragnea, de urgență la spital? Reacția imediată a fostului lider PSD EXCLUSIV
Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Playtech Știri, Liviu Dragnea ne-a dezvăluit trucurile sale pentru cele mai gustoase sarmale. Politicianul este pasionat de gătit, are chiar și un canal de YouTube dedicat acestei mici plăceri.
„Pentru un gust deosebit, eu fierb sarmalele în vin alb, nu în apă, așa cum este, de fapt, rețeta tradițională. Varza murată, atenție, trebuie mai înainte să fie desărată, adică ținută în apă, pe care o schimbăm de câteva ori. Și nu fierb sarmalele în cuptor, ci pe aragaz, în oala sub presiune.
Nu explodează sarmalele, pentru că nu le țin mult la fiert, cam 45 de minute. Așa se fac foarte repede. În mod normal, sarmalele se țin la cuptor și câte 3-4 ore, deci salvez mult timp. La sarmale, merge bine vinul roșu, sec, de cultură, de-al nostru, curat”, spune Liviu Dragnea, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Foto: Profimedia