29 sept. 2020 | 15:52

Cum a apărut Florin Salam la înmormântarea fratelui său. Imagini terifiante

Monden
Cum a apărut Florin Salam la înmormântarea fratelui său. Imagini terifiante
Florin Salam își conduce fratele pe ultimul drum

Florin Salam este distrus de vestea tragică ce i-a fost oferită de curând. Fratele lui a fost condus azi pe ultimul drum, iar familia este îngenunchiată de durere. Jelituri și plânsete cuprind peisajul. Cum și-a făcut apariția menelistul în ziua cea neagră?

Florin Salam își conduce fratele pe ultimul drum

Familia cunoscutului Florin Stoian nu a fost niciodată departe de situații triste sau grele. Vestea că unul din frații Stoian s-a stins din viață a fost un șoc pentru rudele și prietenii apropiați. Bărbatul se lupta de două luni de zile pentru viața sa, dar soarta a decis altceva.

Nelu Stoian este azi, 29 septembrie, condus pe ultimul drum. Acesta își va dormi somnul de veci la cimitirul Berceni 2, lângă soția manelistului pe care a pierdut-o în 2009. În semn de omagiu, toți cei prezenți pentru a-și lua adio de la acesta au purtat tricouri albe cu chipul bărbatului. Numeroși bodyguarzi au blocat strada pe care a locuit acesta în Popești Leordeni pentru a-i ține pe curioși departe de familie. Din capul locului, Florin Salam, sora și nepoata lui din partea regretatului frate sunt cei care sunt de-a dreptul îngenunchiați de durere.

Florin Salam îl conduce azi, 29 septembrie, pe ultimul drum pe fratele său

Florin Salam îl conduce azi, 29 septembrie, pe ultimul drum pe fratele său(Sursa Foto: foto: BLITZ – click.ro)

Nelu Stoian a murit pe data de 25 septembrie. Acesta era internat de aproximativ două luni la Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală și cu toate că familia spera la o minune, medicii n-au mai putut face nimic. Acesta se lupta deja cu câteva boli, iar infectarea cu COVID-19 i-a fost în cele din urmă fatală. Cu toate că Florin Salam nu vorbește des despre familie, încercând să păstreze intimitatea dorită de aceștia, se știa că îl iubește enorm pe Nelu și că are o legătură puternică cu el.

Chiar acesta a fost cel care l-a împins pe Salam să nu se lase de cântat, cu toate că apropiații susțin că Nelu ar fi fost chiar mai talentat decât supranumitul Rege al manelelor cunoscut deja în toată țara. Cei doi mergeau într-o vreme la evenimente, dar la un moment dat ceva s-a rupt între ei, așa că au decis ca fiecare să o ia e drumul lui în ceea ce privește profesia.

Rudele, extrem de ngrijorate de starea fiicei lui Nelu Stoian

„Toți sunt îngrijorați pentru Bianca, este distrusă, plânge și se jelește într-una. Ea era sufletul lui Neluțu, era prințesa lui și ea îl iubea enorm. Este distrusă, nu știu cum va rezista. Cred că și pentru ea, Florin nu lasă pe nimeni să fotografieze sau să filmeze”, arată wowbiz.ro, citat de cancan.ro.

”Fetiţa noastră nu este bine, doarme cu poza sub pernă, şi-a făcut un altar în casă”, spunea soția lui Neluțu Stoian.

Bianca Stoian, fiica lui Nelu, nu poate trece peste moartea tatălui

Bianca Stoian, fiica lui Nelu, nu poate trece peste moartea tatălui

Parteneri
Trump și Putin, discutie decisivă despre războiul din Ucraina. Când va avea loc și ce se va negocia direct
Redactia.ro
Orașul din România care l-a dat pe spate pe Răzvan Fodor: „Bate Bucureștiul și Cluj-Napoca”
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Eu simțeam că e ceva în neregulă!” Daciana Sârbu a spus adevărul despre divorțul de Victor Ponta. „Nu am vrut niciodată să divorțez”
Unica.ro
Facturile care vor scădea. Ce români vor plăti mai puțin
EVZ.ro
Biletele de tren se scumpesc! Noile tarife ar urma să intre în vigoare de la finalul lunii martie. Anunțul CFR
Spynews
Ultima șansă pentru Călin Georgescu. Mutarea care l-ar face președintele României. Legea e clară
Capital.ro
Acasă la George Simion. Cum arată apartamentul în care candidatul la prezidențiale locuiește cu soția și cu fiul lor: “Nu am casă, stau în chirie, mi-am vândut casa când am intrat în politică...”. Detaliul din dormitor care iese în evidență
Avantaje
Ce i s-a cerut lui Trump: să rupă relațiile cu România și să retragă trupele!
Mediaflux
Trei zodii care au succes pe plan financiar în săptămâna 17-23 martie 2025. Vor fi răsplătite pentru eforturile din ultimele luni
Spynews.ro
Un trend bizar face ravagii pe TikTok. Mai multe tinere s-au filmat mâncând lalele. Ce semnal de alarmă trag medicii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro