09 sept. 2022 | 13:06

Cum a apărut Carmen Iohannis la întâlnirea cu Regina Elisabeta a II-a din 2019. Gafa vestimentară făcută de Prima Doamnă a României

Monden
Cum a apărut Carmen Iohannis la întâlnirea cu Regina Elisabeta a II-a din 2019. Gafa vestimentară făcută de Prima Doamnă a României
Cum a apărut Carmen Iohannis la întâlnirea cu Regina Elisabeta a II-a din 2019.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. A marcat 70 de domnie, devenind cel mai longeviv monarh al Regatului Unit și al doilea cel mai longeviv din lume. Moartea Reginei Elisabeta a II-a marchează, de asemenea, încheierea unei ere și deschiderea uneia noi: cea a lui Charles al III-lea. „The Queen has died, long live the King!”. Încă de ieri, mesaje de condoleanțe au început să curgă din toate colțurile lumii, din partea liderilor lumii. Președintele Klaus Iohannis, a transmis, de asemenea, ieri, un mesaj de condoleanțe. În acest context, amintim și de întâlnirea pe care Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au avut-o cu Regina Elisabeta a II-a în urmă cu trei ani, alături de alți lideri euroatlantici care au participat la recepția găzduită de Regină Palatul Buckingham, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la formarea NATO. Ce ținută a purtat atunci Prima Doamnă a României și în ce a constat gafa sa vestimentară.

Cum a apărut Carmen Iohannis la întâlnirea cu Regina Elisabeta a II-a din 2019

Regina Elisabeta a fost considerată, printre altele, și un moment de eleganță, fiind vestită pentru ținutele atent alese de la reuniunile oficiale, ținute care, se știe, trebuie să întrunească, pe lângă culorile preferate de Regină (albastrul, cel mai mult, aceasta fiind considerată culoarea preferată a Reginei Elisabeta a II-a), și alte „detalii tehnice” specifice care țin de croi (spre exemplu, fustele purtate de regina Elisabeta a II-a au un tiv construit cu foarte mare atenție întocmai pentru ca ele să nu se ridice în timpul unei rafale de vânt, iar manșetele sunt generos tăiate, ca să a facilita gestul făcut cu mâna etc).

De altfel, chiar și în ciuda vârstei înaintate ori a sfaturilor medicilor, Regina, considerată o fire „dârză”, nu și-a neglijat niciodată îndatoririle regale, participând la toate întrunirile din agendă și organizând recepții, cu ocazia anumitor evenimente importante, la care participau și alte personalități de stat importante.

O astfel de întrunire a fost și cea din decembrie 2019, de la Palatul Buckingham. Este vorba, mai exact, despre reuniunea NATO, la care au participat 29 de lideri euroatlantici, printre care și președintele Klaus Iohannis, însoțit de Carmen Iohannis, soția. Recepția a fost găzduită atunci de către monarhul britanic.

De la acel important eveniment nu au lipsit nici fostul preşedinte american Donald Trump, (la vremea respectivă fiind încă în funcția de președinte al SUA), președintele francez Emmanuel Macron, Angela Merkel, cancelarul Germaniei la acea vreme, și premierul britanic de la acea vreme, Boris Johnson.

Ce gafă vestimentară făcută de Prima Doamnă a României

Și România a fost atunci reprezentată, atât la reuniunea liderilor, cât și la recepție, unde a venit însoțit de Carmen Iohannis. Deși Prima Doamnă a României este adesea apreciată pentru aparițiile sale impecabile, se pare că, la evenimentul respectiv, ținuta sa a fost și ținta unor critici.

Carmen Iohannis, care a putut fi surprinsă la acel eveniment schimbând câteva cuvinte și cu Regina Elisabeta sau cu Melania Trump, Prima Doamnă a Americii la vremea respectivă, a făcut o reală gafă vestimentară. Mai exact, gafa vestimentară a constat în faptul că a purtat o rochie care a lăsat braţele la vedere, iar geanta aleasă a fost de culoare roz, o culoare ce a putut „sparge” ușor acel „echilibru” al nuanțelor închise, sobre, oficiale, și să iasă în evidență într-un mod nu tocmai dorit.

De altfel, în imagini s-a putut vedea că doamnele care au participat la recepția din 2019, de la Palatul Buckingham, găzduită de Regina Elisabeta a II-a, au purtat ținute mult mai „sobre”, cu mult peste nivelul genunchilor, și fără anumite părți lăsate descoperite, în partea de sus a corpului.

Parteneri
Cine este femeia care stă non stop lângă patul lui Florin Piersic. Soția marelui actor nu știe mai nimic despre relația lor
Redactia.ro
Cum să scapi de riduri cu ajutorul bananelor. Vei avea o piele perfectă, ca de porțelan
Click.ro
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă prin fața unui TIR
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice
Digi24
Meghan Markle a făcut senzație în Nigeria cu rochia ei! Cum a apărut îmbrăcată soția Prințului Harry / FOTO
Unica.ro
Loc unic în România. Singurul lac unde crește nufărul termal
EVZ.ro
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a transmis clarvăzătoarea: „Nu este timpul...” / FOTO
Spynews
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
Capital.ro
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români: "Trecem la tipărirea deciziilor!"
Antena 3
După 12 ani, se întoarce la PRO TV. A bătut din nou palma cu postul TV din Pache Protopopescu și a dat lovitura. Primele declarații: „Tot felul de neajunsuri și neînțelegeri..”
Avantaje
Afecțiunea care se răspândește sever. Un miliard de persoane o au în prezent
Mediaflux
BOMBĂ! A apărut femeia cu care Traian Băsescu a avut o relație de DRAGOSTE
Stiri din Lume
Cât de bine arată Loredana Groza la vârsta de 53 de ani. Cum s-a afișat artista / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă dacă lucrezi sau speli când ai cruce neagră sau cruce roșie în calendar. Ce spune biserica
Realitatea.net
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această zi sfântă, Vinerea Luminată
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro