Cum a ajuns PRO TV să producă Survivor România 2022, formatul consacrat la Kanal D. Omul-cheie pe care l-ar fi racolat EXCLUSIV

de: Anca Lupescu
06 01. 2022

Pro Tv a luat fața Kanal D, cumpărând formatul emisiunii Survivor. Prin aceasă mutare, nu doar că televiziunea deținută de Dogan Media a pierdut o sursă de audiență uriașă, dar postul tv din Pache Protopopescu și-a asigurat cifre cel puțin mulțimitoare cu noul sezon Survivor. De altfel, cifrele audienței emisiunii au fost mereu unele extrem de bune. După ce Pro Tv a luat fața Antenei 1 cu Revelionul, acum a făcut o mutare și mai importantă, urmând ca mai multe vedete să trăiască experiența din Republica Dominicană.

Cum a reușit Pro Tv să ia formatul Survivor

Noul sezon Survivor se vede la Pro Tv. Cum a ajuns trustul să cumpere formatul consacrat la Kanal D? Ei bine, omul care s-a ocupat la Dogan Media de Exatlon și apoi Survivor, două emisiuni cu audiențe uriașe, a decis să își facă propria firmă. El a colaborat prin această companie cu postul tv Kanal D.

Între timp, firma lui a încheiat un contract foarte avantajos cu CMI, consorțiul care administrează Pro Tv și tot ce deține postul tv. Prin urmare, a preluat și emisiunea pe care cei din trustul din Pache Protopoescu și-o doreau de mult.

Din emisiunile pe care le produce firma persoanei în cauză face parte și Puterea Dragostei, așa că rămâne de văzut dacă și acest format va fi preluat de Pro Tv.

Dan Pavel rămâne prezentator

Noul sezon Survivor va fi prezentat tot de Dan Pavel, care a devenit rapid preferatul publicului. El a vorbit despre cum sunt nevoiți concurenții să se descurce fără apă și condiții decente de trai.

„Concurenții sunt în modul de supraviețuire, dar mă gândeam că avem una dintre cele mai frumoase meserii, amândoi. Avem capacitatea de a le aduce emoții celor de acasă.

Este un job care nu este deloc ușor, însă mereu oamenii participă cu tine. Se face un transfer foarte clar de emoție. Te implici foarte mult ca telespectator. Jocurile copilăriei fac diferența, au zis-o și concurenții.

Aruncările, țopăitul, lucrurile care poate par prostioare. E o presiune constană, reală, este cel mai spectaculos show de reality outdoor.

Cei din echipa de producție sunt ca și supraviețuitorii. Sunt români, turci, dominicani, care arată spectaculos. Arată ca un platou de film, de Hollywood.”, a adăugat acesta.

Cei 12 concurenţi faimoşi care vor concura, anul acesta, în competiţia Survivor România 2022 sunt: CRBL, Andreea Tonciu, Tj Miles, Otilia Billionera, Emil Rengle, Xonia, Cătălin Zmărăndescu, Roxana Ciuhulescu, Robert Niţă, Laura Giurcanu, Radu Itu, Elena Chiriac. Survivor 2022.