Cum a ajuns Prințul Philip zeul unei secte din Pacific. Chiar s-a dus într-o vizită oficială
Ducele de Edinburgh a murit la 99 de ani, în Castelul Windsor, după ce fusese externat din spital în urmă cu trei săptămâni. Prințul Philip suferise o intervenție cardiacă și fusese tratat pentru o infecție. El ar fi trebuit să împlinească 100 de ani, în luna iunie.
Cum a ajuns Prințul Philip zeul unei secte din Pacific
Viața lui a fost una extrem de plină și controversată. La un moment dat, prințul Philip primise statut de zeitate pentru un popor din sud-vestul Pacificului.
Tribul Yaohnanen de pe insula Tanna din Vanuatu considera că Prințul Philip este fiul unui spirit de munte străvechi. Oamenii credeau că el este o zeitate, pentru că legendele vorbeau despre faptul că fiul spiritului muntelui călătorește într-o țară îndepărtată și se căsătorește cu o femeie puternică.
Tribului i s-a inoculat și mai tare această idee la vizita din 1974 pe care ducele de Edinburgh a făcut-o în Vanuatu, alături de Regina Marii Britanii. El a oferit oamenilor o fotografie oficială, atunci, spre bucuria oamenilor din trib.
La rândul lor, ei i-au trimis prințului o bâtă tradițională, iar acesta s-a fotografiat cu ea la Palat. În 2007, câțiva membri ai tribului au fost învitația în Marea Britanie și au avut o întâlnire cu Prințul Philip.
Prințul Charles a vizitat tribul care îl venera pe Philip
Având în vedere că satul Yaohnanen se află în pădurea tropicală, fără căi de comunicare, este posibil ca tribul să nu fi auzit încă de moartea idolului lor.
Jean-Pascal Wahé, cercetător de la Centrul Cultural Vanuatu, a declarat pentru The Sun Online că intenționează să viziteze tribul mâine pentru a le vorbi despre Philip.
Este de așteptat ca tribul să-l cinstească pe Duce în mod tradițional, deoarece se crede că spiritul său se va întoarce acum la adevărata sa „casă” de pe Tanna.
Antropologul Kirk Huffman a spus că tribul va fi probabil afectat de această veste, dar va organiza ceremonii ritualice și vor dansa pentru a-i aduce tribut.
El a spus că acum își vor transfera credințele către Charles după ce unul dintre triburi a dus înapoi pe insulă coaja de nucă de cocos din care a băut acesta în timpul unei vizite în 2018.