EXCLUSIV Cum a ajuns Mitică Popescu la 84 de ani. Se întreține din 500 de lei pe lună

de: Andrei Simion
23 09. 2020

Mitică Popescu a ajuns la sapă de lemn! Cunoscutul actor își cumpără cele necesare doar cu ajutorul celor 500 de lei pe lună pe care îi are la dispoziție. Cum a ajuns în acest stadiu și care este starea sa de sănătate?

Momente grele pentru Mitică Popescu! Se întreține din 500 de lei

Din păcate, viața cunoscutului actor nu stă deloc pe roze. Mitică Popescu trece printr-o perioadă grea atât din punct de vedere financiar, cât și fizic, din cauza vârstei. S-a zvonit că ar fi grav bolnav, chiar în stadiul acela încât să nu se mai poată ține pe picioare, dar nu este așa. Recenta apariția a sa a clarificat totul și a arătat tuturor nu doar că se poate îngriji singur, ci se bucură de viață și de oamenii pe care îi are alături. Noi am obținut ultima poză cu marele actor în care se vede clar că este bine.

Din nefericire, ca pe mulți alții, pandemia l-a afectat rău financiar. Acesta a dus lipsă de spectacole și este în continuare nevoit să trăiască din pensia sa de doar 1.300 de lei. Un calcul aproximativ al cheltuielilor sale ar arăta cam așa: 700 de lei utilități, întreținere și medicamente și 500 de lei pentru mâncare și alte lucruri, bani care înainte mergeau direct pe țigări. Toată lumea știe că maestrul Popescu avea un viciu, majoritatea colegilor săi de breaslă știindu-l mereu cu țigara în mână.

Poza recentă cu Mitică Popescu

„D’ale lu Mitică”

În vârstă de 83 de ani, nu a renunțat la emisiunea sa deja cunoscută în rândul generațiilor trecute și nu numai. Începutul verii îl regăsea pe platourile de filmare de la TVR 2, alături de colegii cu care colaborează de o viață. În dreapta lui Marian Marin a continuat o perioadă proiectul în condiții speciale, din cauza pandemiei de coronavirus.

„Mitică Popescu (83 de ani), prezentatorul producţiei „D’ale lu Mitică”, a revenit pe platourile de filmare, unde acum se munceşte în condiţii speciale de igienă şi de protecţie sanitară. Şi reporterul Marian Marin a ieşit din izolare şi, la 66 de ani, va relua interviurile realizate pe uliţele din provincie. Au fost înregistrate câteva ediţii ale emisiunii, iar miercurea viitoare vor mai filma încă una. Îndrăgitul actor este şi acum un munte de energie şi este foarte încântat de reluarea filmărilor. <<Mitică Popescu s-a bucurat că a revenit la muncă, chiar şi în aceste condiţii, pentru că a stat acasă şi a vorbit cu prietenii la telefon. La revenirea pe platourile de filmare a trebuit să respectăm reguli stricte, să folosească masca şi să îşi dea regulat cu dezinfectant pe mâini. La fel, şi colegul său, Marian Marin. Când a ieşit pe teren a stat la distanţă de oameni şi a purtat mască la interviuri>>”
(Sursa: click.ro)