Cum a ajuns Maia Morgenstern să mănânce pe bordură: ”O să fiu alături de ei”
Maia Morgenstern a ajuns să mănânce pe bordură, într-un gest de solidaritate față de persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală și care nu mai au voie în restaurante. Astfel, actrița a scris pe pagina de Facebook că va lua prânzul la bordură alături de prietenii care „nu pot o grămadă de lucruri”.
Cum a ajuns Maia Morgenstern să mănânce pe bordură
După ce autoritățile au anunțat că începând de duminică, persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală nu mai au voie în restaurante, actrița Maia Morgenstern a postat pe Facebook un mesaj acid, în ce privește restricțiile pentru cei nevaccinați.
”La bordură. Astăzi voi lua prânzul la bordură. Împreună cu prietenii mei buni. Cei mai buni prieteni, cei mai dragi.„, a notat actrița, pe rețeaua de socializare.
”Nu vor să apară în poză. Și nici nu pot. Ei nu pot o grămadă de lucruri. Am fost alături de ei, invitată, alintată și răsfățată peste tot. Unde vrei și unde nu vrei. Pe atunci, în restaurante și stațiuni, la munte și la mare.
În excursii și la evenimente elegante. Și a fost tare bine.
Ei, acum o sa fiu și eu alături de ei, la bordură. Vom lua prânzul la bordură. Ceva, terrina sau fois gras, nițel caviar, camembert sau Boeuf Stroganoff. Sau un covrig. E bun cu must.
Vremea e frumoasă. Până pe la ora 20, când se lasă rece”, este mesajul pe care actrița l-a scris duminică.
Măsuri care au intrat în vigoare de ieri, în București
Conform măsurilor care au intrat în vigoare de duminică, în București, persoanele nevaccinate sunt ținute în case între orele 20:00 și 05:00. Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă a constatat că la nivelul Municipiului București rata de incidență cumulată la 14 zile, în data de 02.10.2021, orele 1003 este de 8,28/1000 de locuitori, motiv pentru care, din 03.10.2021, ora 00.00 se dispun următoarele măsuri pentru o perioada de 14 zile, urmând ca acestea să fie reevaluate în acord cu reglementările legale care vor fi adoptate în materie.
” 1. (1) În spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020, emis în temeiul art.13 și al art.71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARSCoV-2 este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, pe o rază de 50 m în jurul unităților de învățământ, pentru persoanele care staționează în acest perimetru.
(3) În aplicarea prevederilor art. 3 alin. (8) Ordinul ministrului educației și al ministrului interimar al sănătății nr. 5338/1082 din 01.10.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 este permisă desfășurarea orelor de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.2. (1) Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe în Municipiul București, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
(2) În condiţiile alin.(1) se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;3. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura în Municipiul București cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare. (…)”.