Cum a ajuns Augustin Viziru să joace în serialele de la Acasă TV: “Imaginează-ți că e o gagică și dă-te la ea!” VIDEO EXCLUSIV
Augustin Viziru a ajuns vedetă în serialele de la Acasă TV datorită fratelui său, Lucian, care i l-a prezentat pe regizorul Iura Luncașu și care a insistat să dea o probă la casting. Practic, Augustin a ajuns în Buftea sub un alt pretext, fără să știe ce i se pregătește.
Mai mult, abordarea inițială a regizorului l-a deranjat și chiar a vrut să plece. Despre prima întâlnire cu Iura Luncașu, care i-a devenit și mentor, a povestit actorul în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Augustin Viziru, despre prima întâlnire cu Iura Luncașu
Lacrimi de iubire, Regina, Iubire și onoare sunt doar câteva dintre producțiile în care Augustin Viziru s-a făcut remarcat și s-a bucurat de feedback din partea publicului telespectator. Practic, fără planul lui Lucian Viziru, mezinul nu ar fi ajuns în atenția unui regizor talentat, care i-a deschis practic drumul în industria filmului.
“Prima întâlnire cu Iura Luncașu e una funny chiar, pentru că m-am dus la un casting. M-a dus fratele meu și eu nu știam că e casting. Și când am ajuns acolo, frate-miu: “Haide, mă, intră să dai și tu proba!”. Du-te bă, dau eu probă cu fraierii ăstia? Mă fac de râs! “Păi nu, că intri separat cu regizorul într-o cameră”, ne-a povestit Augustin cum s-au derulat lucrurile.
“Mi-a pus o camera în față și mi-a spus să-mi imaginez că e gagică-mea și să mă dau la ea”
Doar că Iura, prin stilului lui direct, l-a determinat să renunțe la șansa ivită.
“Și atunci a fost prima oară când am interacționat cu Iura Luncașu. El era supărat, era nervos, obosit. “Hai, mă, stai jos aici!” Eu obișnuit în stilul meu: cu cine vorbești, mă? Exact asta i-am și spus și am dat să plec”, a precizat, pentru Playtech Știri, Augustin Viziru.
În secunda următoare au ajuns la un numitor comun și testul s-a derulat în lumina reflectoarelor. Observând potențialul lui, regizorul i-a dat ca subiect să agațe o fată, pentru a-l vedea în elementul lui.
“Și Iura: “Stai, stai, am greșit, iartă-mă! Stai jos!”. M-a pus jos și mi-a pus o camera în față. Mi-a spus: “Imaginează-ți că e o gagică și dă-te la ea!”. În timp ce ziceam ce îmi trecea prin cap acolo, el mai dădea și replici, îl vedeam că îi mustăceau mustățile, după care a spus “mulțumesc frumos” foarte civilizat. A doua zi am aflat că am luat rolul respectiv și de acolo 9 ani de zile am lucrat cu el nonstop”, a mai spus pentru Playtech Știri Augustin Viziru.
Majda Aboulumosha despre Augustin Viziru: “Avem o prietenie de atunci, este ca fratele meu”
Anii petrecuți la Buftea, unde se filmau telenovelele de la Acasă TV, au fost benefici pe plan profesional pentru Augustin Viziru, cât și pe plan personal, pentru că a legat amiciții. Printre oamenii apropiați cu care a păstrat legătura se numără și Majda Aboulumosha.
Actrița Majda Aboulumosha ne-a vorbit, într-un alt interviu pe care ni l-a acordat, despre relația pe care a păstrat-o cu mezinul Viziru.
“Cu Augustin am jucat, a fost soțul meu în Regina și noi chiar avem o prietenie de atunci. Este ca fratele meu, face parte din familie, ne sunăm, am ținut legatură, nu ne întâlnim doar la evenimente, ceea ce este minunat. Avem copii, fiecare cu familia lui și este frumos”.
În prezent, actorul și-a întemeiat o familie cu Oana, femeia pe care o adoră și care l-a făcut, pentru prima dată, tată în urmă cu aproape 4 ani. Primul mariaj al actorului a fost cu Oana Mareș, fostă vedetă TV, care s-a terminat după 11 ani de relație.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu