Un șofer român a întrecut imaginația tuturor. Acesta și-a dorit ca mașina BMW achiziționată din Marea Britanie să ajungă acasă. Zis și făcut! Cum a reușit să o transporte?
Un șofer român a fost prins de polițiști pe o autostradă din Germania în timp ce încerca să tracteze o remorcă improvizată căreia îi lipsea și o roată. Conducătorul auto voia să-și aducă mașina marca BMW achiziționată din Marea Britanie în România. Bărbatul de 31 de ani a rămas fără o roată în timpul deplasării ăntre Höchstadt-Nord și Pommersfelden.
Cu toate că a observat clar incidentul, acesta a băgat roata în mașina pe care o aducea în România și și-a continuat liniștit drumul. Viteza sa era redusă în momentul în care oamenii legii l-au oprit, de 50 kmh/h, arată polițiștii nemți, conform știrileprotv.ro. Polițiștii l-au oprit mediat în apropiere de Erlangen, descoperind nu doar că avea probleme tehnice vizibile, dar nu avea nici carnetul de conducere valabil pentru remorcă.
Aceștia i-au spus românului că trebuie să-și oprească pentru moment călătoria și i-au transmis să oprească la o parcare de TIR-uri care se afla în apropiere, dar românul a plecat nervos mai departe în România, ignorând total avertismentul polițiștilor.
Cu toate astea, nu a ajuns prea departe, pentru că a fost oprit de un alt echipaj care i-a făcut dosar penal pentru conducere fără permis corespunzător, daune materiale și furt, neputând să dovedească de unde a achiziționat autoturismul pe care-l transporta. Remorca a fost dusă într-o zonă sigură, aflându-se acum sub coordonarea Poliției.