Dacă până recent Anamaria Prodan nu recunoștea iminentul divorț de Reghe, mai nou impresarul a trecut la amenințări. Au apărut multe informații contradictorii, multe dintre ele neconfirmate. Soția actualului antrenor de la Craiova a ieșit la atac, acuzând pe toată lumea de minciună. Poate încercând să scape de presiunea momentului, impresara a decis să plece din țară, tocmai în Dubai. Aici s-a întâlnit cu un celebru antrenor, divorțat și el recent.
Nimeni nu-și mai aduce aminte cum a început totul. Acum atenția este focusată pe Anamaria Prodan și declarațiile ei din ultima vreme. Anamaria Prodan încă încearcă să-și salveze mariajul de peste 15 ani cu Laurențiu Reghecampf, prin orice mijloace posibile.
În cele mai recente declarații ale sale, celebrul impresar sportiv a ajuns și la blesteme îndreptate împotriva celor care vorbesc de rău despre familia sa.
„Dacă cineva își permitea să facă așa ceva copiilor mei, să atenteze la averea lor, să-și bată joc de imaginea lor, de numele lor, de demnitatea și mândria lor sau a mea, de munca cumplit de grea a noastră, oricine este și oricum îl cheamă, orice prieteni sus-puși sub jurământ vă spun că se vor ruga secundă de secundă la Dumnezeu să îi ia mai repede la el, să nu mă uit către ei eu!
(…) Luați mâinile de pe Reghecampf și de pe familia mea, căci se va alege praful de cine ne face rău”, a adăugat impresarul sprotiv, pe Instagram.
Poate datorită presiunilor din ultima vreme, sau doar în vacanță, Anamaria Prodan a decis să plece pentru o perioadă din țară. Destinația, una luxoasă de altfel, a fost Dubai. Nu ar fi prima dată când impresarul sportiv călătorește în țările arabe. Pe vremea când Reghe era antrenor aici, Anamaria Prodan și copii făceau regulat voiajuri pentru a fi alături de Reghe.
De data asta, însă, Anamaria Prodan a ales să plece singură, parcă fugind departe de lumea dezlănțuită împotriva ei. Ruptă de ceea ce se întâmplă în aceste zile în România, a decis să se desfete cu luxul și opulența oferită de însoritul Dubai.
Dar se pare că nu numai asta a făcut, sau face. Pe contul ei de Instagram, Anamaria Prodan a publicat o poză în care apare alături de un alt celebru recent divorțat. Cine este? Este foarte simplu, este vorba de Walter Zenga, fostul partener de viață al Ralucăi Zenga.
În poza publicată de Anamaria Prodan, cei doi par fericiți că se reîntâlnesc, după o lungă perioadă în care nu s-au mai văzut. Întâlnirea se pare că nu a fost doar de complezență. Cei doi ar avea un proiect împreună în derulare. Sau cel puțin așa scrie Anamaria Prodan în postarea de pe Instagram.